Lovitură de teatru! Echipa feminină de handbal CS Minaur Baia Mare s-a calificat în sferturile de finală ale EHF European League, după ce polonezele de la MKS Zaglebie Lubin s-au impus la limită, scor 28-27, în deplasare, în faţa celor de la Les Neptunes de Nantes, în ultimul meci din Grupa B.
Emilia Galinska a marcat golul victoriei, când mai erau 16 secunde de joc!
Vicecampioana României fusese învinsă, pe teren propriu, de SG BBM Bietigheim (Germania), scor 20-28, şi avea nevoie de o victorie a polonezelor - care aveau zero puncte la activ! - în „Hexagon” pentru a accede în sferturi.
Les Neptunes de Nantes, deţinătoarea trofeului, câştigase meciul tur, din Polonia, scor 27-26.
În clasamentul final, SG BBM Bietigheim a ocupat primul loc, cu 12 puncte, urmată de CS Minaur Baia Mare, 5 puncte, Les Neptunes de Nantes, 4 puncte, MKS Zaglebie Lubin, 3 puncte.
În sferturi, Minaur va juca împotriva formaţiei norvegiene Sola HK, câştigătoarea Grupei A (cu maximum de puncte), primul meci fiind programat la Baia Mare, pe 26/27 martie, iar manşa secundă în deplasare, pe 2/3 aprilie.
Foto: Facebook / MKS Zaglebie Lubin SA