Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud au plecat în cantonament, în Slovenia

404

Articole de la același autor

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța au plecat, ieri, spre Slovenia, acolo unde vor efectua un stagiu de pregătire de o săptămână, primul al acestui sezon.

În acest cantonament, echipa pregătită de francezul Christian Gaudin va susține câteva partide amicale pentru a-i integra în grup și pe cei cinci jucători aduși pe litoral: Dejan Malinovic (Creteil), Nikola Mitrevski (Benfica Lisabona), Sabin Ignat (Dunărea Călărași), Stevan Vujovic (Balmazujvarosi KK) și Nemanja Mladenovic (Metalurg Skopje). 

De asemenea, s-a alăturat lotului și fostul jucător al HC Farul, interul stânga Bogdan Tudorancea.

v v v

La ultimul antrenament susținut în Sala Sporturilor, dobrogenii au fost vizitați de micuții de la Centrul Educațional Rainbow Kinder Campus.

"Pentru noi, vizita acestor copii reprezintă ceva extraordinar. Sunt la vârsta grădiniței și suntem convinși că nu toți au avut ocazia să fie prezenți pe parchetul Sălii Sporturilor din Constanța, iar faptul că au venit aici, alături de noi, reprezintă un lucru fantastic. Ne dorim mult să revină și să sperăm că dintre ei se vor ridica viitori campioni", a declarat președintele HC Dobrogea Sud Constanța, Ionuț "Rudi" Stănescu.

v v v

La întoarcerea din Slovenia, HCDS va rămâne în pregătire la Constanța doar o săptămână, apoi va participa la un turneu amical organizat la Odorhei, în perioada 11-13 august.

Prima partidă oficială a sezonului este programată pe 27 august, cu Dinamo București, în Supercupa României. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5259 secunde