Liderul Seriei I a Ligii a II-a, FC Viitorul Constanța, a învins, sâmbătă, pe Eolica Baia, în penultimul test dinaintea startului returului de campionat. Jucătorii pregătiți de Cătălin Anghel s-au impus cu 2-1, după ce, la pauză, scorul era egal, 1-1.
Viitorul a deschis scorul după numai cinci minute de joc, prin Jianu, acesta fiind primul său gol de la sosirea sa la echipa patronată de Gheorghe Hagi. Două minute mai târziu, același Jianu a mai înscris o dată, însă reușita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid. Eolica a egalat în min. 36, prin Stere Banoti, iar după pauză, Viitorul a preluat din nou conducerea, grație golului marcat, în min. 60, de noul intrat Alin Cârstocea. Tabela a "înghețat" la 2-1, deși, până la final, Viitorul a mai ratat două mari ocazii, Cârstocea (min. 64) și Chițu (min. 77) trimițând mingea în bară.
FC Viitorul: Costea (min. 46, Buzbuchi), Păcuraru (min. 46, Turcu), Iacob, Bejan (min. 46, L. Ștefan), Crețu, Lazăr (min. 87, Muscă), Onicaș (min. 65, Herea), Cristocea (min. 80, Balint), Pantelie (min. 46, Cârstocea), Jianu (min. 59, Gavra), Călințaru (min. 59, Chițu).
Eolica Baia: Alexe, Țarălungă, Tudorache, Pașcovici, Șuta, Ciobanu, Banoti, Oprea, Lupu, Boghițoi, Drăguț. Au mai jucat: Stere, Sandu Dan, Bangheorghe, Zelea, Celnicu, Achim, Stan.