Sâmbătă, 7 mai, de la ora 17.30, pe terenul de la Buftea, echipa de juniori republicani A (născuți după 1997) a Viitorului Constanța își va disputa supremația la această categorie de vârstă, în finala Campionatului Național al Ligii Elitelor, în compania Ardealului Cluj.
În partida din semifinale, constănțenii au avut parte de un meci dramatic, cu Universitatea Cluj, decis la loviturile de departajare. În timpul regulamentar, scorul a fost egal, 1-1. Viitorul a deschis scorul prin căpitanul Cicâldău, în minutul 14, însă clujenii au egalat prin Norbert Janos, în minutul 23. La penalty-uri, erou a fost Arpad Tordai, care a reușit să pareze două lovituri și să-și trimită echipa în finala mare, scor 5-4.
FC Viitorul: (antrenor, Vasile Mănăilă): Tordai, Rogoza, Ghiță, Kilyen, Panait, Casap, Iani (min. 82, Nedelcu), Dumitrescu (min. 46, Ene), Ciobanu (min. 85, Manole), Coman, Cicâldău (cpt.).
În cealaltă semifinală, Ardealul Cluj a trecut surprinzător, scor 4-2, de Dinamo București și se află în premieră în actul final al acestei competiții.
Tot sâmbătă, de la ora 15, Dinamo București și Universitatea Cluj își vor disputa finala mică a turneului, pentru obținerea medaliilor de bronz. Cine va câștiga finala mare a Ligii Elitelor va reprezenta România în următoarea ediție a UEFA Youth League.