Juniorii U19 ai Farului vor disputa finala mică a Ligii Elitelor

190
Juniorii U19 ai Farului vor disputa finala mică a Ligii Elitelor - 1-1652779787.jpg

Articole de la același autor

Pe stadionul „Central” din Complexul Academiei Hagi de la Ovidiu, s-a disputat manşa retur a semifinalei Ligii Elitelor U19 (jucători născuţi după 1 ianuarie 2003), dintre Farul U19 şi AFK Csikszereda U19.

Învinşi cu 2-3 în manşa tur din Harghita, constănţenii s-au impus în manşa secundă, scor 2-1, egalând situaţia la general. Oaspeţii au deschis scorul prin Omar El-Sawy (min. 11), însă Farul a revenit şi a punctat prin Ionuţ Cojocaru (min. 12 - şut în vinclu din careu) şi Roberto Mălăele (min. 49 - şut spectaculos din afara careului).

Astfel, loviturile de departajare aveau să stabilească formaţia care va evolua pentru titlul naţional. Harghitenii au dovedit un plus de concentrare la penalty-uri, goalkeeper-ul Karacsony devenind eroul partidei, după ce a anticipat execuţiile de la punctul cu var ale celor doi marcatori constănţeni din timpul regulamentar.

În cealaltă semifinală, manşa retur: U Cluj U19 - Dinamo Bucureşti U19 3-1 (4-3 la general).

Farul U19 va susţine finala mică a Ligii Elitelor U19 împotriva lui Dinamo U19, meciul fiind programat pe 27 mai, la Buftea sau Mogoşoaia.

XXX

Formaţiile Academia Hagi 2011 (antrenor Ciprian Micu), Academia Hagi 2013 (antrenor Florin Burcea) şi Academia Hagi 2015 (antrenor Cosmin Damian) au susţinut meciuri de verificare în compania formaţiilor similare ale bulgarilor de la Cerno More Varna.

Confruntările au avut loc în Complexul Academiei Hagi, iar bilanţul a fost în favoarea constănţenilor: Academia Hagi 2011 - Cerno More Varna 2011 3-0, Academia Hagi 2013 - Cerno More Varna 2013 6-1, Academia Hagi B 2013 - Cerno More Varna B 2013 2-2, Academia Hagi 2015 - Cerno More Varna 2015 9-5.

Foto: academiahagi.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2738 secunde