Mihai Covaliu: "Ne dorim să cucerim 20 de medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor"

118
Mihai Covaliu:

Articole de la același autor

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, ieri, că obiectivul României la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de vară, programată în perioada 23-29 iulie la Maribor (Slovenia), este cucerirea a 20 de medalii.

„Ţinând cont că la ultimele două ediţii ale Festivalul Olimpic al Tineretului European ne-am întors cu 19 medalii, eu le-am transmis antrenorilor şi celorlalţi că ar fi foarte bine dacă am reuşi acum să schimbăm numărul, să trecem la unul cu cifra 2 în faţă. Deci ne dorim să cucerim 20 de medalii la Maribor”, a spus Covaliu.

„Vizita premierului României este un lucru care îi motivează pe aceşti tineri înaintea competiţiei, dar în acelaşi timp îi şi responsabilizează. Vizita premierului Marcel Ciolacu aici, la Izvorani, în inima mişcării olimpice, înseamnă foarte, foarte mult. Mai ales acum în pragul unei noi ediţii a Festivalului Olimpic al Tineretului European, acolo unde aşteptăm din nou medalii şi o comportare cât mai bună a sportivilor români”, a adăugat preşedintele COSR.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani la care a asistat şi premierul Marcel Ciolacu, lotul care va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de vară, programată în perioada 23-29 iulie la Maribor (Slovenia).


Team România are în componenţă 92 de sportivi care vor concura la 9 discipline: atletism, baschet 3x3, ciclism pe şosea, ciclism MTB, gimnastică artistică, handbal, înot, judo şi tenis. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5752 secunde