Mutu, suspendat nouă luni în cazul "sibutramina"

982
< 1 min citire
Atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, a fost suspendat, ieri, nouă luni de către Tribunalul Antidoping de la Roma, în cazul "sibutramina".
Suspendat provizoriu pe 28 ianuarie, Mutu va reveni pe teren pe 29 octombrie, astfel că va rata debutul sezonului viitor, dar și trei meciuri ale echipei naționale din preliminariile Euro 2012, cu Albania, Belarus și Franța, aceasta dacă selecționerul Răzvan Lucescu l-ar fi convocat.
La ședința de ieri, de la Roma, procurorul antidoping a cerut un an de suspendare, dar tribunalul a dat o pedeapsă cu trei luni mai mică. Chiar și așa, Mutu, care și-a cerut scuze clubului și fanilor, este nemulțumit, iar avocații săi au declarat că este posibil să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, pentru a se mai reduce din cele nouă luni. De asemenea, vor face o cerere pentru ca suspendarea să nu fie valabilă în meciurile amicale. Oficialii Fiorentinei nu agreează însă apelul către TAS, spunând că forul din Elveția, în loc să micșoreze, ar putea mări suspendarea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0412 secunde