Olimpism / 23 ianuarie - Ziua scrisului de mână! Povestea manuscrisului baronului Pierre de Coubertain

331
Olimpism / 23 ianuarie - Ziua scrisului de mână! Povestea manuscrisului baronului Pierre de Coubertain - 1-1674473156.jpg

Articole de la același autor

Cel mai scump obiect legat de sport vândut vreodată este... manuscrisul original al manifestului Jocurilor Olimpice al baronului de Coubertain, scris în 1892. Acesta subliniază principalele repere pentru renașterea Jocurilor Olimpice din antichitate. Principiile istoricului francez, care propunea o competiție sportivă modernă și internațională în spiritul excelenţei şi fair-play-ului, au stat la baza Jocurilor Olimpice moderne, informează, luni, 23 ianuarie, chiar de Ziua scrisului de mână, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Manuscrisul original al manifestului Jocurilor Olimpice a fost vândut în 2019 pentru 8,8 milioane de dolari, la o licitație organizată la New York, un record pentru un obiect legat de sport. El a fost donat de cumpărător, Alisher Usmanov, președintele Federației Internaționale de Scrimă la acea vreme, Comitetului Internațional Olimpic, direct președintelui CIO, Thomas Bach.

Scris în franceză, cu cerneală sepia, manuscrisul are 14 pagini și exprimă viziunea baronului de Coubertin pentru reînvierea Jocurilor Olimpice din antichitate sub forma unei competiții sportive internaționale moderne. El a fost scris pentru discursul pe care baronul l-a ținut la Sorbona, la a 5-a aniversare a Societății Franceze a Sporturilor Atletice.

Manuscrisul este singura copie cunoscută a textului și a stat la baza unui discurs ținut de baronul Coubertain la Paris, în 25 noiembrie 1892. Doi ani mai târziu, Pierre de Coubertin avea să fondeze Comitetul Olimpic Internațional, primul pas în organizarea primei ediţii de JO moderne, care a avut loc în Atena, în 1896.

Manuscrisul a fost pierdut după moartea baronului, în 1937, și de negăsit timp de mai multe decenii, până la începutul anilor '90, când Francois d'Amat i-a dat de urmă în Elveția, unde un colecționar îl păstra într-un cufăr.

Manuscrisul poate fi văzut în secțiunea dedicată baronului Pierre de Coubertain din Muzeul Olimpic de la Lausanne.

Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.509 secunde