Președintele Federației Germane de Fotbal, în vizită la FRF

126
Președintele Federației Germane de Fotbal, în vizită la FRF - presedintefrf-1659723354.jpg

Articole de la același autor

Bernd Neuendorf, președintele Federației Germane de Fotbal (DFB), ales în primăvara lui 2022, s-a aflat în această săptămână într-o vizită de lucru la București.


Vineri, 5 august, delegația germană formată din președintele federației și Patrick Wolf, director de relații instituționale al DFB, s-a întâlnit la Casa Fotbalului cu Răzvan Burleanu, președintele FRF, și cu Radu Vișan, secretarul general al FRF.

Oficialii au discutat, printre altele, despre o posibilă colaborare între cele două federații la nivelul departamentului tehnic, pentru transferul de bune practici, dar și despre organizarea de meciuri amicale internaționale între naționalele României și Germaniei la mai multe categorii de vârstă. Un astfel de duel este deja programat pe 26 septembrie, anul acesta, la categoria de vârstă Under 20.


Pentru a marca momentul, oficialii FRF și oaspeții din Germania au făcut, în mod simbolic, schimb de fanioane, dar și de tricouri inscripționate ale celor două echipe naționale. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5551 secunde