România, ultimul dans, cu Elveţia, pe Arena Naţională, într-o atmosferă incendiară

708
România, ultimul dans, cu Elveţia, pe Arena Naţională, într-o atmosferă incendiară - fond-romania-euro-1700491980.jpg

Articole de la același autor

Echipa naţională de fotbal a României a reuşit o performanţă istorică. „Tricolorii” s-au calificat la Turneul Final al Campionatului European din 2024 care va avea loc vara viitoare în Germania. După ce au învins reprezentativa Israelului cu 2-1, elevii lui Edi Iordănescu au declanşat fiesta pe teren, împreună cu fanii, dar şi în vestiar.

România nu a mai fost de 8 ani la un Turneu Final şi, iată că a venit vremea să stăm şi noi la masa bogaţilor, să facem parte dintre cei mai buni.

Chiar dacă au încasat multe critici din partea internauţilor pe reţelele de socializare, sau chiar din partea oamenilor de fotbal, „tricolorii” au demonstrat că se poate şi au ajuns, cu o etapă înainte de final, să fie pe locul 1 în grupa de calificare, în faţa mult mai puternicei echipe a Elveţiei.

Succesul de la Felcsut le-a băgat românilor în buzunar biletele pentru turneul final din Germania, dar și o primă uriașă. Federația Română de Fotbal va încasa de la UEFA nu mai puțin de 9,25 milioane de euro pentru calificare, iar Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a dezvăluit câți bani vor primi jucătorii.

„Fotbaliștii au luat pentru calificarea la Campionatul European (n.r.- EURO 2016) cred că 140.000 sau 160.000 de euro. Pentru toată campania şi asta a fost suma pe care au luat-o cei care au jucat toate minutele. Acum este acelaşi algoritm. La precedenta calificare, toate cheltuielile, primele jucătorilor, primele antrenorilor şi deplasările, au însumat 5.500.000 de euro, din care jucătorii au luat 3.300.000. Din suma totală, jucătorii iau peste 30%. Probabil acum va fi 3.500.000 de euro, chiar 4.000.000”, a transmis Vochin conform Fanatik.

O victorie în grupe la EURO 2024 este răsplătită cu 1,5 milioane de euro, în timp ce un egal aduce 750 de mii de euro. UEFA plătește pentru calificarea în optimi două milioane de euro, 3,25 milioane pentru atingerea fazei sferturilor de finală, 5 milioane pentru accederea în penultimul act și 7 milioane de euro pentru finalistă. Câștigătoarea Campionatului European va încasa 10 milioane de euro.

A mai rămas un singur meci, cel cu Elveţia, care va avea loc marţi, cu începere de la ora 21.45 pe Arena Naţională şi se va juca în faţa a cel puţin 50.000 de spectatori.

A venit vremea petrecerii, vremea bucuriei, după toate insuccesele şi toate momentele triste prin care au trecut aceşti jucători.

Lucrul sigur este că România merge la EURO şi se va duela probabil cu cele mai bune echipe de pe acest continent.

Dacă vom obţine un rezultat de egalitate cu Elveţia, vom termina grupa pe primul loc şi probabil vom avea parte de o grupă mai accesibilă în Gerrmania.

În caz contrar, elevii lui Iordănescu vor avea de înfruntat adevărate forţe ale Europei, iar calificarea în sferturile de finală ar fi una aproape imposibilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4123 secunde