România, victorie dramatică în faţa Cehiei în barajul Mondialului de Handbal
234
Articole de la același autor
Andreea Lupu, campioană naţională la sabie
04 Aprilie 2024
Clubul Sportiv Ovidiu se pregăteşte pentru Campionatul Naţional de Karate de la Constanţa
26 Aprilie 2024
CSO Ovidiu, participare cu succes la Cupa Oraşului la Karate. "Cu fiecare eveniment creăm o sărbătoare"
01 Aprilie 2024
Selecţionerul echipei naţionale masculine de handbal a României, brăileanul adoptat de Constanţa, George Buricea, răsuflă uşurat după o grea încercare pe care a avut-o în barajul de calificare la Campionatul Mondial care va avea loc în 2025.
România a învins echipa Cehiei cu scorul de 31-30 (15-11), miercuri, la Baia Mare, în prima manşă a barajului pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025.
Tricolorii, la primul meci oficial cu Buricea selecţioner, s-au impus la un singur gol, după ce au condus la un moment dat şi la şapte goluri.
După un început mai greoi, în care cehii au condus cu 5-3, România a preluat controlul şi la pauză avea un avans de patru goluri, 15-11.
România a ajuns în repriza secundă la un avantaj de şapte goluri, 22-15 (min. 38) şi 23-16 (41), dar oaspeţii au revenit în ultimul sfert de oră şi chiar au egalat, 30-30, Demis Grigoraş marcând golul victoriei.
Pentru România au înscris Demis Grigoraş 9 goluri, Călin Dedu 5, Andrei Buzle 5, Daniel Stanciuc 3, Ionuţ Nistor Ioniţă 3, Alexandru George Andrei 3, Dan Racoţea 1, Andrei Drăgan 1, Călin Căbuţ 1.
Dan Vasile a apărat 6 şuturi (17,14%). Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Tomas Piroch 9, Matej Klima 6, Jakub Sterba 6, Vit Reichl 3, Stepan Zeman 2, Jakub Hrstka 1, Jonas Patzel 1, Tomas Babak 1, Dominik Solak 1.
Tomas Mrkva a avut două intervenţii (8,33%), iar Jan Hrdlicka una (10%).
Meciul a fost arbitrat de spaniolii Andreu Marin şi Ignacio Garcia, iar delegat EHF a fost maghiarul Peter Eles.
România a participat de 14 ori la Campionatul Mondial, dar ultima oară a fost în 2011 (locul 19). Campionatul Mondial de anul viitor va avea loc în perioada 14 ianuarie-2 februarie, în Croaţia, Danemarca şi Norvegia. Manşa retur cu Cehia va avea loc la Brno, duminică, 12 mai.
„Când conduci cu şapte goluri eşti abătut, nu ai cum să nu fii aşa, dar în acelaşi timp eşti şi fericit. Înainte să ajungem aici am auzit peste tot că România este o echipă foarte slabă şi că Cehia este extraordinară. Uite că nu e chiar aşa. Am condus cu şapte goluri diferenţă. Ok, am mai şi obosit, am făcut şi greşeli, dar lucrurile acestea sunt normale atâta timp cât nu ai tot timpul toţi jucătorii la fiecare antrenament. Sunt foarte fericit pentru băieţi, şi-au dat sufletul pe teren. Au avut momente de handbal superb şi momente mai puţin frumoase, atunci când s-au găsit câteva inexactităţi. Îi felicit din tot sufletul. Am luat goluri uşoare, pe repuneri rapide, nu am reuşit să mai facem schimburile, a obosit şi apărarea. Am avut destule ratări şi cam asta a fost. Au fost câteva desincronizări între jucători. Acolo s-a făcut diferenţa, dar toţi băieţii noştri au dat tot ce au putut. Va fi mai greu în Cehia, dar eu zic că vom face un joc mai bun acolo”, a declarat George Buricea.
Tehnicianul care o pregăteşte şi pe CSM Constanţa se concentrează acum pe meciul de la Brno pentru ca apoi să revină în oraşul de la malul mării şi să conducă echipa către noi performanţe.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Edward Iordănescu: „Calificări au mai fost, dar aceasta e prima care rămâne imortalizată în imagini”
Vineri, 10 Mai 2024
Marţi, 07 Mai 2024
Luni, 29 Aprilie 2024
Duminică, 28 Aprilie 2024
Sâmbătă, 27 Aprilie 2024
Vineri, 10 Mai 2024
Joi, 18 Aprilie 2024
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Duminică, 21 Aprilie 2024