Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină: "Este important să redescoperim acest sport"

25772
Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină:

Articole de la același autor

Joi, 9 mai, este Ziua Naţională a Oinei în România, un eveniment extrem de important pentru sportul nostru naţional. Preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre, a explicat pentru Cuget Liber cât de important este ca noi, românii, să sărbătorim această zi specială.

„Ne bucurăm pentru faptul că prin lege a fost constituită Ziua Naţională a Oinei. Ne ajută foarte mult în ceea ce priveşte redescoperirea de către români a acestui sport. Ne dorim ca în scurt timp acest eveniment să fie organizat aşa cum trebuie în ideea în care trebuie să avem fondurile necesare pentru a organiza cu adevărat o sărbătoare la nivel naţional. Momentan vor exista câteva activităţi demarate de către structurile afiliate. Singura structură din Constanţa care a alocat fonduri pentru oină este Consiliul Judeţean Constanţa şi după cum ştiţi abia s-a semnat contractul. Noi vom organiza activităţile dedicate acestui eveniment, în Constanţa, săptămâna viitoare. La nivel naţional vor fi activităţi care vor consta în competiţii sportive, în prezentarea istoriei acestui sport şi bineînţeles în alte activităţi menite să atragă copiii către această discipliă şi de a informa adulţii despre ceea ce a însemnat acest sport pentru istoria României. În opinia mea România are nevoie de oină, iar oina are nevoie de o zi naţională pentru a putea să ducem acest sport către o mai bună perfomanţă”, a declarat Nicolae Dobre.

El a admis că există destul de mulţi copii care se înscriu la oină şi care vor să înveţe acest sport minunat, care nu este atât de mediatizat precum altele.

„În această perioadă se înscriu mai mulţi copii la oină decât o făceau în trecut. În mediul şcolar numărul elevilor implicaţi în competiţiile de copii este în continuă creştere. Suntem în plină perioadă de organizare a turneelor finale a mai multor competiţii. Dacă acum 15 ani existau în jur de 30 de echipe, acum avem peste 40 de echipe, lucru care zic eu că este extrem de important. La Constanţa, anul trecut, numai în cadrul Caravanei Redescoperă Oina au fost prezenţi peste 500 de copii care au fost iniţiaţi în oină. Caravana va continua şi anul acesta. Dacă anul trecut am avut 20 de profesori, anul acesta vom avea în jur de 30-32 de profesori. Numărul este în continuă creştere. Dacă vrem să învăţăm copiii, trebuie să instruim în primul rând profesorii. Dacă în urmă cu ceva timp Constanţa nu conta în competiţiile şcolare, anul acesta s-au înscris la competiţii în jur de 15 echipe din oraşul de la malul mării şi au avut şi performanţe. Efectele imediate ale acestei caravane s-au văzut imediat la Constanţa. Mi-aş dori ca acest lucru să se întâmple şi în celelalte oraşe din ţară pentru că este important să redescoperim împreună acest sport”, a mai spus Nicolae Dobre.

Cu toate acestea, preşedintele FRO are o mare dezamăgire din cauza faptului că în municipiul Constanţa nu există un teren, stadion, pe care să se poată desfăşura competiţii de oină.

„Din păcate în Constanţa nu prea ai unde să practici nici un sport, momentan. Ştim cu toţii situaţia rugby-ului, situaţia fotbalului, situaţia sporturilor de echipă care necesită teren. Noi desfăşurăm competiţiile importante la Cumpăna pentru că acolo avem o deschidere deosebită din partea primăriei. Este trist că nu avem unde să jucăm în Constanţa. Acum avem un proiect cu Primăria Techirghiol, astfel încât să încercăm să construim acolo o bază sportivă special dedicată oinei”, a concluzionat Nicolae Dobre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1327 secunde