Săptămâna europeană a sportului, sărbătorită și la Constanța

398
Săptămâna europeană a sportului, sărbătorită și la Constanța - saptamana-1505928166.jpg

Articole de la același autor

Circa 40.000 de persoane de toate vârstele vor participa, între 23 și 30 septembrie, la a 3-a ediție a Săptămânii europene a sportului în România, care va programa circa 300 de evenimente în peste 30 de județe, în organizarea Federației Române Sportul pentru Toți și a MTS, a anunțat ministrul Tineretului și Spotului, Marius Dunca. 


Evenimentul are un buget de circa 125.000 euro, dintre care 25.000 euro sunt asigurați de MTS, iar restul de 100.000, de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus. 


Președintele FRSpT, prof. univ. dr. Alin Larion, a subliniat că acest eveniment are de la an de an un impact tot mai mare în România: "Această a treia ediție a Săptămânii europene a sportului este o ediție în care vrem să excelăm. Ar fi bine să mobilizăm cât mai multă lume, pentru că așa mi se pare normal într-o țară europeană și așa se și dorește în acest program al Săptămânii europene. Sunt peste 32 de județe înscrise în Săptămâna europeană a sportului și, spre surprinderea mea, s-au mobilizat foarte bine direcțiile pentru sport din țară. Sunt aproximativ 30 care organizează activități sportive în județe. Sunt sigur că vor fi peste 40.000 de participanți la activități de toate felurile, de la cei mici până la cei mai mari, în aer liber și în săli". 
În Constanța, deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, la ora 17.45, în Piața Ovidiu, în fața Muzeului de Istorie, unde sunt așteptați peste 700 de elevi și sportivi, ce vor porni în marș spre Faleza Cazino, acolo unde vor avea loc diverse activități, ateliere și cercuri de creație, întreprinse de aceștia. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Septembrie 2017
Stire din Sport : Drumul către aurul mondial universitar
Pagina a fost generata in 0.6099 secunde