Sorana Cîrstea străluceşte la Wimbledon. Românca a învins-o pe Jelena Ostapenko

182
< 1 min citire
Sorana Cîrstea străluceşte la Wimbledon. Românca a învins-o pe Jelena Ostapenko - sorana-victorie-1688734866.jpg
Sorana Cîrstea este pe val la Wimbledon. Tenismena din Tîrgovişte a întâlnit-o în turul al doilea pe letona Jelena Ostapenko, jucătoare care o învinsese în precedentele 3 partide.
Meciul a fost unul interzis cardiacilor. După ce a pierdut primul set cu
4-6, Cîrstea a jucat de la egal la egal cu adversara sa în parţialul al doilea, acolo unde cele două jucătoare au ajuns în tie-break.
Într-un final „Sori” s-a impus cu 8-6 şi a băgat meciul în decisiv.
Acolo, tenismena noastră a fost mai lucidă. Până la 3-3 s-a mers cap la cap, apoi Sorana a reuşit break-ul şi s-a desprins decisiv.
Cîrstea s-a impus cu 6-4 şi a învins-o astfel pentru prima dată pe Osrapenko, reuşind să acceadă în turul al treilea al actualei ediţii de la Wimbledon.
Acolo, Sorana va avea o nouă misiune dificilă. Românca o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, tenismenă afltă pe locul 13 în lume. Sud-americanca a trecut în turul al doilea de compatrioata noastră, Jaqueline Cristian, scor 4-6, 6-2, 6-4.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0477 secunde