Urmează un nou weekend încărcat pentru CSM Constanţa

285
Urmează un nou weekend încărcat pentru CSM Constanţa - fond-program-csm-iar-1688123551.jpg

Articole de la același autor

Sportivii din cadrul clubului CSM Constanţa sunt angrenați și săptămâna aceasta în competiții naționale și internaționale. Sportul minții cere concentrare maximă, iar confruntările de pe gazon, plajă, tatami și din ring, un plus de transpirație și de forță. Tuturor le urăm succes! Hai, Constanța! Hai, România!

Rugbiștii CSM Constanța încheie prima fază a campionatului în Liga Națională de Seniori, cu un meci pe teren propriu, contra celor de la CSM Bucovina Suceava. Aflați pe primul loc în grupa a 3-a, cu cinci victorii din tot atâtea partide, elevii antrenorilor Nicolae Radu Mocanu și Claudiu Trandafir vor să mențină șirul succeselor. Se joacă duminică, 2 Iulie, de la ora 10:00, pe stadionul Flacăra din Năvodari.

Sportivele secției de sambo CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionatul Național de Seniori pe Plajă, în perioada 30 Iunie – 2 Iulie. Cristina Blănaru va evolua la categoria 50kg, iar Khrystyna Bondar la 59kg. Competiția se desfășoară pe Plaja Ghioroc din Arad.

Luptătorii CSM Constanța evoluează la Campionatul European U20 de la Santiago de Compostela (Spania), în perioada 26 Iunie – 2 Iulie. La fete, le avem în concurs pe Georgiana Antuca (antrenor Cornelius Trucmel), la categoria 50kg, și Patricia Iurașcu (Georgios Papazou), la categoria 53kg. În întrecerea băieților, speranțele se leagă de Daniel Sandu (antrenor Marian Oancea), la categoria 65 kg.

Pugilistul Marian Alexandru Buleu este reprezentantul clubului nostru la Cupa României de Seniori U22, care are loc la Târgu Jiu, în perioada 25 Iunie – 2 Iulie. Primul medaliat al secției de box CSM Constanța va lupta pentru aur la categoria 71 kg. Pugilistul este însoțit de antrenorul Mihai Constantin.

Mihnea Harasim a fost unul dintre laureații Campionatelor Naționale de Șosea și Paraciclism de la Agnita (județul Sibiu). La categoria U23, sportivul CSM Constanța a obținut o medalie de aur la Fond 160km și o medalie de argint la Contratimp Individual 40km. Cadetul Matei Paris a reușit un loc 5 la Fond 60km și un loc 7 la CI 10km. Din delegația clubului nostru au mai făcut parte juniorul Alexandru Ulier și antrenorii Victor Bănescu și Filip Grigorescu.

Acestea sunt competiţii extrem de importante în care sportivii de la malul mării sunt angrenaţi.

Cu sprijinul antrenorilor, al staff-urilor tehnice, dar şi al suporterilor, Constanţa poate avea parte de încă un weekend de vis din care sportivii de pe litoral să se întoarcă acasă cu multe medalii strălucitoare.

Toate aceste discipline la care sportivii constănţeni participă sunt incluse în calendarul competiţional, iar cei care ocupă locuri pe treptele podiumurilor, nu câştigă doar medalii, ci şi puncte în clasamentele în care sunt înscrişi.

De aceea, competiţiile sunt foarte bine pregătite de cei de la CSM Constanţa, tocmai pentru a avea şansa de a fi cei mai buni din ţară la cât mai multe discipline.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.406 secunde