Articole scrise de

Andreea PERHAIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Marţi, 19 Aprilie 2022.
29 Iunie 2015
Ciocolata și produsele cu cacao sunt preferate de mulți dintre noi. Însă, de multe ori, nu știm ce mâncăm și dacă riscăm să ne îmbolnăvim. Comisarii Protecției Consumatorilor au verificat, recent, în cadrul unei campanii ...
29 Iunie 2015
Odată cu sosirea verii și a turiștilor, la Constanța, transportul în comun este din ce în ce mai aglomerat. Așa se face că microbuzele maxi-taxi circulă cu zeci de oameni îndesați ca sardinele, iar șoferii fac mici averi ...
Stire din Social : Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța
29 Iunie 2015
Chiar dacă intrăm oficial în cea de-a doua lună de vară, vremea este încă instabilă pe litoral și le mai dă emoții turiștilor. Meteorologii anunță, săptămâna aceasta, și soare și nori, chiar și câteva ploi, iar temperatu ...
29 Iunie 2015
Constănțenii aflați în căutarea unui loc de muncă au șansa să se angajeze în perioada următoare. Agenții economici de pe litoral încă își mai caută oameni pentru sezonul estival, iar construcțiile sunt în toi, așa că se ...
29 Iunie 2015
Mai multe zone din Constanța nu vor avea apă caldă, astăzi, timp de câteva ore. Pentru executarea unor lucrări de modernizare a instalației termice, RADET Constanța sistează furnizarea apei calde de consum, astăzi, între ...
29 Iunie 2015
În Constanța, se construiește de ani de zile, într-un haos urbanistic general. Fiecare bucățică de teren liber și-a găsit rapid proprietar, iar investitorii au început să toarne betoane și să ridice blocuri cu multe etaj ...
27 Iunie 2015
Constănțenii și turiștii se vor bucura, week-end-ul acesta, de vreme frumoasă și numai bună de plajă. După ploile din ultimele zile, meteorologii anunță soare și înnorări doar pe alocuri și tem-peraturi plăcute. Sâmbătă, ...
27 Iunie 2015
Constănțenii care locuiesc în zonele Casa de Cultură și Coiciu vor fi lipsiți de apă caldă luni, timp de șapte ore.Pentru executarea unor lucrări de modernizare a instalației termice, RADET Constanța va sista furnizarea ...
27 Iunie 2015
Românii vor plăti mai puțin la curent electric, de la 1 iulie. Factura medie la energie electrică la con-sumatorul final se va reduce cu 0,5 până la 1 la sută în al doilea semestru al anului în curs. C ...
27 Iunie 2015
Operatorii economici din stațiunea Mamaia vor fi verificați de inspectorii fiscali dacă au declarat și au plătit corect taxa de promovare a turismului în stațiunea Mamaia. Începând cu data de 25 iunie, inspectorii d ...
Stire din Social : Premiu de peste două milioane de euro la 6 din 49
27 Iunie 2015
Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6 din 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 din 40 și Super Noroc, după ce, la tragerile loto de joi, 25 iunie, Loteria Română a acordat 11.342 de câștiguri în valoare totală de 616 ...
27 Iunie 2015
Turiștii care se vor afla week-endul acesta la Eforie, se vor putea delecta cu preparate de pește, spectacole și se vor putea întrece în arta pescuitului.Concursurile de pescuit sportiv debutează sâmbătă dimineață, în Ef ...
26 Iunie 2015
Începând cu data de 25 iunie, inspectorii din cadrul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța efectuează controale pe teren cu privire la modul de declarare și achitare a taxei de promovare a turismului în stațiu ...
26 Iunie 2015
R.A.D.E.T. Constanța execută lucrări de modernizare a instalației termice și va sista furnizarea apei calde de consum în data de 29 iunie, în intervalul orar 9 – 16, către următorii consumatori arondați punctului t ...
26 Iunie 2015
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A. - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei el ...
26 Iunie 2015
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța amintește contribuabililor din Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță că miercuri, 1 iulie 2015, este ultima zi pentru declararea, respectiv plata taxei pentru creșterea gra ...
26 Iunie 2015
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi, la conducta de alimentare cu apa cu diametrul de 200 mm, de pe strada Ion Lahovari, zona intersecției cu bulevardul Mamaia, echipele de intervenție RAJA au blocat strada p ...
26 Iunie 2015
Vremea este instabilă și destul de rece, astăzi, la Constanța. Cerul este parțial înnorat și după-amiază sunt așteptate averse. Vântul suflă moderat, dinspre vest, cu unele intensificări temporare. Maxima termică va atin ...
26 Iunie 2015
Elevii și studenții din zonele defavorizate vor primi bani de la stat pentru a nu abandona liceul sau facultatea. Peste 200 de milioane euro vor fi puși la bătaie pentru acest program demarat de Ministerul Educației. Ban ...
26 Iunie 2015
Femeile care doresc să avanseze în carieră au șansa de a primi sfaturi și consultanță de la cele care au reușit deja în viață. Asociația pentru Promovarea Femeii din România organizează, astăzi, la Constanța, conferința ...
26 Iunie 2015
Bolile de inimă reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial. În România, aproximativ 150.000 de persoane mor, anual, din cauza bolilor cardiovasculare. Constănțenii și nu numai au șansa de a face un contr ...
Stire din Social : Se strică vremea la mare. Nori și ploi, astăzi și în week-end, la Constanța
26 Iunie 2015
Vremea instabilă s-a instalat încă de ieri, pe litoral. Meteorologii anunță ploi și vânt puternic în majoritatea zonelor țării, inclusiv în sud-est. Temperaturile scad și ele simțitor atât pe timpul nopții, cât și ziua. ...
26 Iunie 2015
Pentru executarea unor lucrări de modernizare a instalației termice, RADET Constanța sistează furnizarea apei calde de consum, astăzi de dimineață, în jurul orei 9,00, către consumatorii arondați punctului termic nr. 73. ...
26 Iunie 2015
Femeile însărcinate se bucură, înce-pând de ieri, de mai multe drepturi la locul de muncă. Guvernul a modificat legea privind protecția maternității la locurile de muncă, iar noile prevederi au intrat în vigoare pe 25 iu ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.9044 secunde