Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Luni, 22 Iunie 2026.
07 Mai 2013
Prim-vicepreședintele Organizației Județene Constanța a Partidului Democrat Liberal, Iustin Fabian Roman, împreună cu organizația de tineret, a oferit pachete de Paști și cruciulițe sfințite locuitorilor din localitățile ...
07 Mai 2013
Aproximativ 7.000 de persoane au fost prezente, în noaptea de Înviere, în Portul turistic din Mangalia, unde a fost oficiată slujba de Înviere, Lumina Sfântă fiind adusă de la Ierusalim.Anul acesta, Primăria Mangalia și ...
07 Mai 2013
Elevii din comuna Valu lui Traian vor beneficia de o școală nouă, ca urmare a unui proiect de reabilitare și modernizare în care a fost cuprinsă unitatea școlară din localitate. Potrivit primarului Florin Mitro ...
07 Mai 2013
Reprezentanții Forței Civice Constanța nu sunt de acord cu recent aprobata taxă de promovare a stațiunii Mamaia și o consideră o măsură anticompetitivă, mai ales după ce au luat cunoștință și despre părerea oficialilor c ...
Stire din Politică-Administrație : "Combaterea șomajului în rândul tinerilor trebuie să devină o prioritate a politicilor europene"
02 Mai 2013
Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a cerut Comisiei Europene, cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, să ia măsuri pentru combaterea crizei sociale care-i af ...
Stire din Politică-Administrație : Geoană a mers în SUA pentru sprijin la funcția de secretar general NATO
02 Mai 2013
Eurodeputatul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat că Mircea Geoană este "categoric" un candidat viabil la funcția de secretar general al NATO, deoarece a fost ministru de Externe, iar turneul întreprins recent în SUA a viza ...
Stire din Politică-Administrație : Raluca Turcan propune ca noua Constituție să prevadă minim 5% din PIB pentru educație
02 Mai 2013
Partidul Democrat Liberal (PDL) va susține, în cadrul dezbaterilor privind modificarea Constituției, ideea includerii în legea fundamentală a unui deficit de maxim 3% și a unei finanțări de minim 5% din Produsul Intern B ...
02 Mai 2013
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR) a deschis, miercuri, 1 mai, sezonul de Kureș, tradiționalele lupte tătărești. Așa cum se întâmplă an de an, prima competiție a avut loc și de data acea ...
02 Mai 2013
Primul-ministru Victor Ponta va efectua, vineri, 3 mai, o vizită de lucru în județul Constanța. Vizita de lucru va fi urmată de inaugurarea elicopterului SMURD, cel de-al șaselea punct aerian de salvare, acesta deservind ...
02 Mai 2013
Președintele Traian Băsescu a petrecut ziua de 1 Mai pe litoral, el ajungând cu un elicopter, în stațiunea Neptun.Șeful statului s-a cazat, ca de obicei, la vila de protocol din stațiunea Neptun, unde va rămâne pe perioa ...
01 Mai 2013
Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a cerut Comisiei Europene, cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, să ia măsuri pentru combaterea crizei sociale care-i af ...
01 Mai 2013
Europarlamentarul Norica Nicolai, vicepreședinte executiv al PNL, a declarat că șansele ca România să obțină funcția de secretar general al NATO sunt "mai degrabă mici și simbolice", ea precizând că țara noastră ar putea ...
01 Mai 2013
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România deschide, astăzi, 1 mai, sezonul de Kureș, tradiționalele lupte tătărești. Așa cum se întâmplă an de an, prima competiție va avea loc și de data aceasta la Valu ...
01 Mai 2013
Eurodeputatul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat pentru Mediafax, că Mircea Geoană este "categoric" un candidat viabil la funcția de secretar general al NATO, deoarece a fost ministru de Externe, iar turneul întreprins rec ...
01 Mai 2013
Primul-ministru Victor Ponta va efectua, vineri, 3 mai, o vizită de lucru în județul Constanța. Vizita de lucru va fi urmată de inaugurarea elicopterului SMURD, cel de-al șaselea punct aerian de salvare, acesta deservind ...
01 Mai 2013
Partidul Democrat Liberal (PDL) va susține, în cadrul dezbaterilor privind modificarea Constituției, ideea includerii în legea fundamentală a unui deficit de maxim 3% și a unei finanțări de minim 5% din Produsul Intern B ...
01 Mai 2013
Președintele Traian Băsescu petrece ziua de 1 Mai pe litoral, el ajungând cu un elicopter, în stațiunea Neptun.Șeful statului a ajuns, marți după-amiază, cu elicopterul, la vila de protocol din stațiunea Neptun, unde va ...
01 Mai 2013
Aleșii locali ai municipiului Constanța s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local. Cel mai dezbătut proiect a fost cel care a vizat taxa de promovare a stațiunii Mamaia. La ședință au fost prezenți, în ...
01 Mai 2013
Primarul Radu Mazăre a dezvăluit, ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, numele directorului din cadrul Ministerului Culturii care i-ar fi cerut șpagă pentru un aviz necesar obținerii PUZ-ului stațiunii Mamaia.  ...
01 Mai 2013
Organizația de Femei a Partidului Conservator Constanța a vizitat, ieri, Centrul de plasament "Micul Rotterdam", cei 70 de copii care trăiesc acolo așteptând cu nerăbdare vizita iepurașului de Paște.Acțiunea intitulată " ...
01 Mai 2013
Echipa de coordonare a filialei Fundației "Mișcarea Populară" Constanța a finalizat, ieri, prima procedură de selecție a echipei de conducere prin analiza propunerilor strategice, în județul Constanța. Drept urmare, pro ...
30 Aprilie 2013
Reprezentanții Partidului Democrat Liberal au votat împotriva proiectului de hotărâre supus votului Consiliului Local Constanța, privind modificarea și completarea HCL 330/2012 privind stabilirea impozitelor și taxelor l ...
30 Aprilie 2013
Echipa de coordonare a filialei Fundației "Mișcarea Populară" Constanța a finalizat, astăzi, prima procedură de selecție a echipei de conducere prin analiza propunerilor strategice, în județul Constanța. Drept urmar ...
30 Aprilie 2013
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România deschide miercuri, 1 mai, sezonul de Kureș, tradiționalele lupte tătărești. Așa cum se întâmplă an de an, prima competiție va avea loc și de data aceasta ...
Pagina a fost generata in 0.3985 secunde