Locuitorii comunei Albești sunt așteptați, astăzi, de la ora 18.00, la spectacolul organizat de primarul comunei, Gheorghe Moldovan.Pe scena din fața Căminului Cultural din Albești vor urca Fanfara 10 Prăjini, Nelu Băesc ...
Aflat la primul mandat la Primăria comunei Albești, edilul Gheorghe Moldovan a reușit să demonstreze că își ține promisiunile făcute în campania electorală. El a reușit să realizeze, într-un timp în care comuna era înglo ...
Locuitorii din comuna Albești și nu numai s-au distrat pe cinste, ieri, la sărbătoarea "Fiii Satului". Organizată ca la carte de actualul primar Gheorghe Moldovan, oamenii au luat cu asalt Valea Albeștiului, unde au înci ...
Înlăturarea Guvernului Ungureanu și desemnarea lui Victor Ponta în funcția de prim-ministru al României a dus la schimbări de situație în cadrul PDL Constanța, filiala constănțeană fiind abandonată de membrii marcanți di ...
Primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, caută soluții de finanțare pentru construirea bisericii din localitate. "În momentul de față, lucrările au fost sistate din lipsa banilor. Avem ceva promisiuni, însă pentru an ...
Administrația locală din Albești a inaugurat, ieri după-amiază, terenul de sport din localitatea Cotul Văii. La eveniment au fost prezenți prefectul Claudiu Iorga Palaz, președintele PDL Christian Gigi Chiru, șeful ISJ A ...
Demersul primarului din localitatea Albești, Gheorghe Moldovan, de a-și face publice necazurile cu care se confruntă nu a rămas fără ecou. Unul din cei care s-au implicat și s-a dus la București pentru a spune la diverse ...
Chiar dacă nu are așa multe fonduri ca alte administrații din județul Constanța, primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, știe cum să se descurce pentru a-și continua proiectele. Una dintre investițiile care este pri ...
Primăria comunei Albești este în pericol să rămână fără sediu și toate bunurile aflate în proprietate după ce mai mulți agenți economici au acționat în instanță autoritatea locală și au câștigat. Firmele au apelat la jus ...