Cum a băgat primarul din Albești Guvernul în priză

1616
Cum a băgat primarul din Albești Guvernul în priză - primar-1312500367.jpg

Demersul primarului din localitatea Albești, Gheorghe Moldovan, de a-și face publice necazurile cu care se confruntă nu a rămas fără ecou. Unul din cei care s-au implicat și s-a dus la București pentru a spune la diverse ministere problemele prin care s-a ajuns ca edilul din Albești să spună că singura cale de rezolvare ar fi demisia din funcție, este deputatul PDL Constantin Chirilă.
"Am fost la București la ministrul Administrației și Internelor și i-am explicat situația de la Albești. La rândul lui, ministrul Traian Igaș a făcut demersuri. Astfel, am aflat că dosarul penal prin care era reclamată fosta administrație din comună și care era tergiversat a ajuns la DNA. De acum, urmează ca procurorii să-și facă datoria, iar justiția să-și spună cuvântul", a declarat deputatul Constantin Chirilă.
El a mai precizat că a mai discutat și cu ministrul Economiei, Ion Ariton, căruia i-a prezentat problemele legate de lipsa banilor pe care le are primarul din Albești vizavi de diverse investiții.
"Săptămâna viitoare voi merge împreună cu primarul Gheorghe Moldovan la ministrul Economiei pentru a discuta despre primirea unor eventuale fonduri privind rețeaua de electricitate", a mai adăugat Chirilă.
Nici primul-ministru nu a scăpat de parlamentarul constănțean, astfel că, și Emil Boc a luat la cunoștință despre necazul edilului din Albești.
"Am discutat și cu primul-ministru, căruia i-am explicat situația edilului din Albești, care are fondurile primăriei blocate din cauza unor nereguli ale vechii administrații. Urmează ca după rectificare să se aibă în vedere plata arieratelor și am primit asigurări de la primul-ministru că se va implica pentru ca problemele să fie soluționate favorabil. Acum, tot ce mi-a stat mie în putință am făcut, rămâne să vedem ce se va rezolva concret", a mai menționat deputatul Constantin Chirilă.
La rândul său, după atâtea promisiuni, edilul din Albești, Gheorghe Moldovan, așteaptă să vadă ce se va rezolva pentru a putea să-și vadă de problemele comunei pe care o conduce.


Necazuri din cauza vechii administrații
În urmă cu câteva zile, edilul Gheorghe Moldovan ajunsese în pragul disperării din cauza datoriilor pe care le are instituția pe care o reprezintă. Drept urmare, edilul a ieșit public și a spus că singura soluție de salvare a comunei este demisia sa, precizând că de când și-a preluat mandatul, în 2008, se confruntă cu lipsuri, cărora a încercat să le facă față inclusiv aducând bani de acasă.
"Situația în care se află Primăria Albești, care este executată silit a treia oară, este o moștenire a vechii conduceri a PSD, a primarului Marian Gâscan. El este cel care a angajat lucrări peste bugetul instituției. Eu am primit bani de la diverse ministere, însă în momentul în care banii ajung în conturile primăriei sunt executat silit în contul datoriei. Aș mai avea nevoie de nouă miliarde de lei vechi pentru a scăpa definitiv de vechile datorii și să o iau și eu de la zero", a declarat primarul Gheorghe Moldovan.
În altă ordine de idei, primarul spunea că a ajuns la capătul puterilor din mai multe motive. Edilul a precizat că a preluat administrarea comunei din 2008, din partea PDL, după 16 ani de administrație PSD. Gheorghe Moldovan se plângea că, la preluarea mandatului, a constatat că localitatea Albești avea datorii de peste 20 de miliarde lei vechi, bugetul real din încasări al comunei fiind de aproximativ șase miliarde lei vechi. El pomenea și de pro-blemele de legalitate la construirea sediului Primăriei, de lucrări de amenajare a drumurilor la care Consiliul Județean Constanța a renunțat ulterior, de imposibilitatea de a realiza extinderea rețelei de apă.
Printre altele, primarul Gheorghe Moldovan îl acuză pe fostul primar, Marian Gâscan, că investițiile făcute în ultimul mandat au fost executate pe bani foarte mulți și de un nivel calitativ foarte slab. În momentul în care a descoperit toate acestea, atunci când a preluat mandatul în anul 2008, a sesizat autoritățile, însă, din păcate, nu s-a întâmplat nimic.
Mai exact, falsurile și toate neregulile din administrația defectuoasă din anii trecuți au fost trecute cu vederea de anumite persoane cu interese ascunse, iar dosarul penal a fost tergiversat. Convins că vechea administrație trebuie să plătească pentru datoriile existente la Primăria din Albești, Gheorghe Moldovan își pune acum speranțele în procurorii DNA, dar și în miniștrii care au spus că îl vor ajuta.

 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8811 secunde