Școala din Cotu Văii, reabilitată cu bani de la Banca Mondială

613
1 min citire
Școala din Cotu Văii, reabilitată cu bani de la Banca Mondială - albestigheorghemoldovanfotoadi11-1309985016.jpg
Chiar dacă nu are așa multe fonduri ca alte administrații din județul Constanța, primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, știe cum să se descurce pentru a-și continua proiectele.
Una dintre investițiile care este prioritară pentru locuitori este cea privind extinderea și reabilitarea Școlii cu clasele I-VIII, din satul Cotu Văii. Edilul spune că unitatea de învățământ ajunsese într-o sta-re avansată de degradare, din cauza ploilor abundente din vara anului trecut și trebuia neapărat reabilitată, altfel riscând să pună în pericol chiar și viața elevilor.
Primul pas pe care trebuia să-l facă edilul era obținerea banilor necesari, astfel că a accesat un program de investiții derulat prin Banca Mondială, de unde a obținut 210.000 de lei pentru această lucrare.
Drept urmare, în momentul de față se află în plină desfășurare lucrările de renovare care au început încă din luna mai. Mai mult, școala va fi extinsă cu un laborator, două săli de clasă și grupuri sanitare. Totodată, unitatea școlară va fi dotată cu centrală termică pentru ca școlarii și cadrele didactice să nu tremure de frig în timpul iernii.
Potrivit primarului Gheorghe Moldovan, termenul de execuție al extinderii și reabilitării Școlii cu clasele I-VIII de la Cotu Văii este de un an. În altă ordine de idei, el a precizat că, în scurt timp, va fi gata și terenul de sport realizat lângă această unitate școla-
ră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0401 secunde