Accident pe Dunăre. Un bac s-a scufundat în Germania

185
Accident pe Dunăre. Un bac s-a scufundat în Germania - dunare-1461082758.jpg

Articole recomandate

Un vas care transporta vehicule s-a scufundat în Dunăre, în landul german Bavaria, trei persoane aflate la bord fiind rănite, informează site-ul postului german N-TV, citat de romanialibera.ro. Accidentul a avut loc marți în zona localității Mariaposching, situată în landul Bavaria, în sudul Germaniei.

Un bac care transporta o autoutilitară și un tractor s-a scufundat în Dunăre, din cauze rămase până acum necunoscute. Operatorul navei, un bărbat de 28 de ani, și doi pasageri de 61 și 65 de ani au reușit să ajungă la mal înotând. "Cele trei persoane aflate la bord au reușit să se salveze. Au fost spitalizate cu hipotermie", a declarat Michael Emmer, purtătorul de cuvânt al Poliției locale. Temperatura apei Dunării este de circa 12 grade. Autoritățile germane cercetează cauzele producerii naufragiului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0962 secunde