Ajutoare de urgenţă de până la 150.000 de euro pentru grecii care şi-au pierdut locuinţele în incendii

152
Ajutoare de urgenţă de până la 150.000 de euro pentru grecii care şi-au pierdut locuinţele în incendii - unmaslinvechide2500deanidistrusd-1628666888.jpg

Articole de la același autor

Grecia a aprobat un buget de 500 de milioane de euro pentru repararea și compensarea daunelor provocate de flăcări. Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena şi a cărei parte de nord este încă în flăcări. „Măsurile de ajutor vor fi finanţate în principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finanţe îl va depune acum”, a precizat premierul grec, Kyriakos Mitsotakis. Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcţie de gradul de degradare al locuinţei. Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate şi contribuţii sociale. De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată dacă este necesar. Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate şi mii de oameni, stârnind totodată nemulţumire şi critici legate de reacţia guvernului. Premierul Mitsotakis şi-a cerut scuze luni seara la televiziune şi a promis că greşelile vor fi identificate şi remediate, dar a făcut în acelaşi timp apel la unitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6546 secunde