Charles Michel: „Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor”

121
Charles Michel: „Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor” - 1-1714465384.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a estimat că orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor, drept reacţie la discursul preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a afirmat, săptămâna trecută, că UE ar putea muri, relatează agenţia AFP.

„Orice proiect democratic, orice model democratic este, prin natura sa, muritor”, a declarat Michel cu prilejul unui eveniment de marcare a 20 de ani de la extinderea din 2004, când zece state au aderat la UE. Totuşi, a subliniat el, această constatare nu este menită să dea o impresie pesimistă privind starea UE.

„Sunt optimist”, a spus el. „Cred că avem forţele necesare, instrumentele necesare şi că suntem lucizi”, a adăugat preşedintele Consiliului European.

Într-un discurs cu o tentă alarmistă susţinut la Sorbona, la Paris, Emmanuel Macron a insistat asupra pericolelor care ameninţă UE.

„Trebuie să fim lucizi astăzi asupra faptului că Europa noastră este muritoare, ea poate muri. Asta depinde numai de alegerile noastre, dar aceste alegeri trebuie făcute acum, pentru că în orizontul următorului deceniu, riscul este imens de a fi fragilizaţi, chiar retrogradaţi”, a spus Macron.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4701 secunde