Ficatul unei bătrâne de 100 de ani a fost transplantat unui pacient: „ A fost un succes”

142
Ficatul unei bătrâne de 100 de ani a fost transplantat unui pacient: „ A fost un succes” - ficat4-1668337824.jpg

Articole de la același autor

Un organ al unei persoane care are mai mult de 100 de ani a fost donat pentru transplant. A fost pentru prima dată în istorie când s-a întâmplat acest lucru. Pacientul la care a ajuns ficatul este în stare bună, anunță medicii, potrivit Gândul


Transplantul, care nu are niciun precedent documentat în literatura științifică, a fost efectuat la Spitalul „San Giovanni di Dio” din Florența pe o femeie care a murit la vârsta de 100 de ani, 10 luni și o zi.

Ficatul acesteia a fost transplantat cu succes unei persoane aflată pe lista de așteptare a Spitalului Universitar din Pisa.


„Pacientul este în stare bună”

Transplantul de ficat „a fost un succes și pacientul este în stare bună”, spun medicii, conform ANSA.

„Procedura reprezintă încununarea unor ani de muncă clinică multidisciplinară și de studiu privind utilizarea donatorilor vârstnici, în care centrul de transplant din Pisa și regiunea Toscana au investit resurse și planificare”, declară Paolo De Simone, directorul secției de chirurgie hepatică și transplant de ficat de la Spitalul Universitar din Pisa.







Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9213 secunde