Guvernatorul din New York declară stare de urgenţă şi dezastru după descoperirea poliomielitei în apele reziduale

178
Guvernatorul din New York declară stare de urgenţă şi dezastru după descoperirea poliomielitei în apele reziduale - kathyhochulnygovernor-1662811338.jpg

Articole de la același autor

Guvernatorul statului american New York, Kathy Hochul, a declarat vineri stare de urgenţă şi dezastru după ce mai multe mostre conţinând virusul poliomielitic au fost descoperite în apele reziduale din trei comitate situate la nord de oraşul New York, informează Reuters, citată se Agerpres. 


Ordinul executiv al guvernatoarei Hochul a fost emis la peste o lună după ce un adult din Rockland County, un comitat situat la nord de metropola New York, a fost diagnosticat cu poliomielită în iulie 2022. Acesta a fost primul caz de poliomielită confirmat în Statele Unite după o pauză de aproape un deceniu.


Decizia de vineri extinde categoriile de persoane autorizate să administreze vaccinul antipolio - inclusiv paramedici, moaşe şi farmacişti - şi conţine alte măsuri pentru a creşte ratele de vaccinare. Starea de urgenţă va rămâne în vigoare până pe 9 octombrie.


Virusul polio a fost prezent în probele recoltate din ape reziduale încă din luna aprilie. Virusul a fost detectat în eşantioane prelevate în comitatele Orange, Rockland şi Sullivan în fiecare lună după aprilie 2022, indicând că virusul era prezent în statul New York înainte de confirmarea primului caz de poliomielită în Rockland County în luna iulie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8555 secunde