Război Israel-Hamas: Consiliul de Securitate al ONU a respins o rezoluţie propusă de Rusia
1178

Articole de la același autor
Ucraina a refuzat un lot de tancuri Leopard 1 din cauza problemelor tehnice
20 Septembrie 2023
Consiliul de Securitate al ONU a respins, luni seară, o rezoluţie propusă de Rusia privind o „încetare a focului umanitară” între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, relatează agenţia AFP.
În timp ce diplomaţia lucrează pentru a se evita o „catastrofă umanitară” şi o conflagraţie regională - războiul a provocat deja cel puţin 1.400 de morţi în Israel şi 2.750 în rândul palestinienilor -, Consiliul de Securitate se va reuni din nou, marţi seara, la ora 22:00 GMT, pentru a decide asupra unui al doilea text, propus de data aceasta de Brazilia.
Proiectul de rezoluţie al Rusiei a fost aprobat de cinci state membre ale Consiliului - între care Rusia şi China -, a fost respins de patru (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Japonia), în timp ce şase s-au abţinut, inclusiv Brazilia.
Pentru a fi adoptată, o rezoluţie trebuie aprobată de cel puţin nouă din cei 15 membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, fără un veto al unuia dintre cei cinci membri permanenţi (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China).
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a deplâns faptul că ţările occidentale au „blocat un mesaj comun şi unic din partea Consiliului de Securitate pentru a răspunde intereselor pur egoiste şi politice”.
„Moscova este extrem de îngrijorată de catastrofa umanitară fără precedent din Gaza şi de riscul foarte mare de extindere a conflictului în întreaga regiune”, a avertizat diplomatul rus.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 16 Octombrie 2023
Luni, 16 Octombrie 2023
Luni, 16 Octombrie 2023
Duminică, 15 Octombrie 2023
Duminică, 15 Octombrie 2023
Duminică, 15 Octombrie 2023
Marţi, 17 Octombrie 2023
Luni, 16 Octombrie 2023
Duminică, 15 Octombrie 2023