Reacția rapidă a MAE după ce accesul mai multor români a fost INTERZIS în Mexic, în vacanță

254
Reacția rapidă a MAE după ce accesul mai multor români a fost INTERZIS în Mexic, în vacanță - aa-1671811861.jpg

Articole de la același autor

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei Statelor Unite Mexicane la Bucureşti a fost invitat în audienţă de către secretarul de stat în MAE pentru Afaceri globale şi strategii diplomatice, Traian Hristea, care a exprimat "ferm" preocuparea deosebită faţă de situaţia turiştilor români returnaţi din această ţară, condiţiile în care aceasta s-a produs şi nerespectarea dreptului lor de a contacta misiunea diplomatică a României de la Ciudad de Mexico.


"Partea română a exprimat ferm preocuparea deosebită faţă de situaţia turiştilor români returnaţi din Statele Unite Mexicane, condiţiile de returnare şi nerespectarea dreptului cetăţenilor români în cauză de a contacta misiunea diplomatică a României de la Ciudad de Mexico", arată un comunicat MAE.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un avertisment pentru românii care merg în vacanță în Mexic:

„Mergeți acolo doar dacă e nevoie și doar prin intermediul unor agenții acreditate”, a avertizat MAE.

Semnalul transmis de MAE vine după ce mai mulți români s-au trezit la vama mexicană cu pașapoartele și telefoanele reținute fără motiv. Oamenii nu au primit viză și au fost obligați să se întoarcă în țară, deși plătiseră în avans mii de euro pentru vacanță. Abuzurile mexicanilor vin pe fondul migrației ilegale, iar românii au ajuns pe lista neagră după ce mulți au încercat să intre fraudulos în Statele Unite prin Mexic.

În urma acestor incidente în care românilor li s-a interzis accesul pe teritoriul Mexicului, reprezentantul Ambasadei Mexicului la București a fost chemat vineri, în audiență, la MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat vineri că, „în contextul recentelor decizii de nepermitere a intrării unor cetățeni români pe teritoriul Statelor Unite Mexicane, a continuat demersurile față de autoritățile mexicane, după cum urmează:

Astfel, la data de 22 decembrie 2022, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Statelor Unite Mexicane la București a fost invitat în audiență de către secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice din cadrul MAE, Traian Hristea.

Cu acest prilej, partea română a exprimat ferm preocuparea deosebită față de situația turiștilor români returnați din Statele Unite Mexicane, condițiile de returnare și nerespectarea dreptului cetățenilor români în cauză de a contacta misiunea diplomatică a României de la Ciudad de México. Totodată, partea română a solicitat, în regim de urgență, asistența autorităților mexicane competente în vederea remedierii situației, precum și evitarea pe viitor a oricărui tratament necorespunzător pentru cetățenii români. De asemenea, partea română a făcut apel la un dialog deschis și constructiv pe canale diplomatice și între instituțiile competente dintre cele două state.

MAE precizează că a subliniat în dialogul cu autoritățile mexicane faptul că, deși Statele Unite Mexicane au dreptul suveran de a decide să acorde dreptul de intrare pe propriul teritoriu, se impune ca aceste decizii să nu fie arbitrare, ci luate în baza unor evaluări individuale, de la caz la caz, precum și să nu genereze situații ofensatoare. Totodată, MAE a solicitat părții mexicane asigurarea unei abordări transparente și predictibile cu privire la regimul turiștilor străini în Statele Unite Mexicane, pentru a fi evitat riscul ca astfel de cazuri să conducă la o abordare discriminatorie.

Demersuri și solicitări similare au fost efectuate și adresate autorităților mexicane prin intermediul Ambasadei României la Ciudad de México”.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările adresate și anterior cetățenilor români ca, înainte de planificarea/efectuarea unor deplasări, să se documenteze atent cu privire la condițiile de intrare și ședere, în contextul demersurilor derulate de autoritățile mexicane pentru gestionarea fluxului migrației ilegale.Citește mai departe



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.451 secunde