Vladimir Putin, discurs despre starea națiunii. Se așteaptă să își prezinte obiectivele pentru cel de-al doilea an al invaziei sale în Ucraina

184
1
Vladimir Putin, discurs despre starea națiunii. Se așteaptă să își prezinte obiectivele pentru cel de-al doilea an al invaziei sale în Ucraina - putinvladivostok800x600-1676970122.jpg

Articole de la același autor

Vladimir Putin își va rosti marți discursul despre starea națiunii în fața Adunării Federale a Rusiei, unde se va adresa ambelor camere parlamentare și va prezenta obiectivele pentru cel de-al doilea an al invaziei sale în Ucraina, stiri.tvr.ro


Președintele rus va informa elita politică și militară a Rusiei despre statutul a ceea ce el numește o „operație militară specială” în Ucraina, mulți dornici să afle care sunt planurile sale pentru anul viitor, transmite The Guardian.

Discursul vine într-un moment simbolic, aproape un an la zi de când Putin a anunțat invadarea Ucrainei de către Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru televiziunea de stat: Într-un moment atât de crucial și foarte complicat în dezvoltarea noastră, în viața noastră, toată lumea așteaptă un mesaj în speranța de a auzi o evaluare a ceea ce se întâmplă, o evaluare a operațiunilor militare speciale.”

Putin va prezenta, de asemenea, analiza sa asupra situațiilor internaționale și va prezenta viziunea sa asupra dezvoltării Rusiei după ce Occidentul i-a impus sancțiuni drastice, a spus Kremlinul.

Kremlinul intenționează, de asemenea, să organizeze un concert de sărbătoare pe stadionul Luzhniki, marți după-amiază, apoi să convoace sesiuni extraordinare ale Dumei și ale Consiliului Federației miercuri.


Comentează știrea

EUGEN
21 februarie 2023
gaze DE STRUT

DACA OSPUNE BANALITATII PE CARE SE VOR SCREME SA LE ANALIZEZE ANALISTII NOSTRII POLITICO MILITARII INCA VREO DOUA SAPTAMINII INTRU-N LIMBAJ DE LEMN GINDINDUSE DE DOUA ORII INAINTE DE A SPUNE NIMIC

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6759 secunde