Zip Escort a fost compania de pază și protecție aleasă,
din nou, de către organizatorii Neversea pentru a IV-a ediție să asigure
securitatea festivalului care a stabilit un record de participanți: peste 260
000, în toate cele patru zile.
Punctarea detaliilor legate de securitatea evenimentului
și a numărului de oameni implicați în pază, pe fondul faptului că organizatorii
anticipau un număr impresionant de spectatori, au fost dezbătute și stabilite
încă de la începutul anului. S-a luat în calcul nu numai faptul că Neversea
urma să aibă loc după doi ani de restricții generate de pandemia Covid, ci și
biletele vândute deja pentru ediția de anul trecut, care nu a mai avut loc.
„Neversea 2022 a beneficiat de un număr impresionant de
participanți, fapt care a implicat mobilizarea celui mai mare număr de oameni
necesari în securizarea ediției de anul acesta! Experiența acumulată în primele
trei ediții a fost definitorie, pentru că am putut anticipa toate punctele
critice, lucru care s-a observat din exterior prin finalizarea Neversea fără
nici un fel de incident! Alături de forțele din Poliție și Jandarmerie, am acordat
o atenție specială combaterii consumului de droguri. Mijloacele de securitate
impuse de noi au descurajat, în primul rând, accesul cu droguri și substanțe
psihotrope în festival. Am avut oameni dedicați exclusiv acestui scop, care au
patrulat pe tot parcursul celor patru zile și patru nopți pe tot perimetrul de
desfășurare a evenimentului, pe lângă agenții care controlau porțile de acces.
Anul acesta, Zip Escort celebrează 25 de ani de
activitate, fapt care se traduce în experiență și în oameni specializați pe
toate nivelurile pe care domeniul pazei, protecției și securității în cadrul
evenimentelor îl presupune!”, a declarat Iulian RADU, director general Zip
Escort.