Musafiri sau sezoniști?

"Angajăm un securist în bloc și terminăm cu circul!"

889
3 min citire
Este vară, orașul este asaltat de "sezoniști", mulți cazați pe la "rude". Un bun motiv pentru unii locatari de a le cere gazdelor să-și treacă la întreținere așa-ziși musafiri. Legea spune însă că numai persoanele care stau într-un apartament 15 zile neîntrerupte sunt obligate să plătească cheltuielile de întreținere aferente perioadei respective.
"Mă gândeam că anii în care ne urmăream unii pe alții s-au dus. S-ar părea că nu gândesc bine, din moment ce în anul 2012, există per-soane care, din plictiseală sau puși de cineva, pândesc cine intră în bloc, la ce ușă bate, apoi dau fuga la asociație și ne reclamă că avem sezoniști în casă, ne umplem de banii pe chirii, dar nu catadicsim să-i trecem la întreținere. Mai bine angajăm un securist în bloc și terminăm cu circul! Am apometre, care-i problema? Există vreo lege care interzice musafirii la bloc?" (Anamaria Petcu).
"Dacă stă 14,5 zile, nu-l pui la plată!"
"Potrivit legii, numai un vizitator care locuiește efectiv, zi-noapte, 15 zile pe lună într-un apartament trebuie pus la plată. Dacă stă 14 zile și jumătate, nu ai dreptul să-l pui la plată, căci există riscul să te dea în judecată și să pierzi procesul" - ne-a explicat Marcel Dragu, președintele Uniunii Județene a Asociațiilor de Proprietari, care nu a părut surprins de acest tip de reclamații, destul de întâlnite în perioada sezonului estival, majoritatea întemeiate, căci s-a dovedit că există și proprietari care găduiesc turiști în propriile apartamente, afirmând că acestea le sunt rude apropiate și, evident, îi țin pe gratis. Totul ține de corectitudinea fiecăruia, a sta la pândă să vezi cine și unde intră este o absurditate. Corect ar fi ca dacă există indicii certe că "sezoniștii" nu sunt în realitate musafiri, ci simpli chiriași, să fie sesizate instituțiile abilitate (Fiscul), pentru a se constata dacă este sau nu vorba despre evaziune fiscală.
Sistemul de plată este arhaic
Profitând de această ocazie, șeful UAP a dorit să menționeze că, după părerea sa, sistemul actual de repartizare a cheltuielilor în funcție de numărul de persoane este unul "arhaic și absurd. Cel mult ar putea funcțio-na în blocurile unde sunt maximum 20 de apartamente. Dar ce control mai poți să ai într-un bloc cu 200 de apartamente, în care mai sunt și chiriași, subchiriași, apartamente de vacanță?"
La limita bunului simț
Președintele UJAP știe, din experiență, că în fiecare asociație se creează, fie o cutumă, fie câștigă cel care "are debitul verbal mai mare ori știe să bată cu pumnu-n masă când vrea să impună o regulă personală. Sunt chestiuni de bun simț, care ar putea fi rezolvate și civilizat sau prin implicarea adunării generale a asociației de proprietari". Mai pe româ-nește, fiecare trebuie să-și aminteas-că de vechiul proverb românesc: "Ce ție nu-ți place, altuia nu face!", iar dacă musafirii, fie ei și rude, depășesc li-mita celor 15 zile, atunci să-i declare la întreținere de bunăvoie, fără ca anumite persoane din bloc s-o facă pe detectivii. De asemenea, cei care obișnuiesc să închirieze în perioada verii ar trebui să se gândească de două ori dacă o fac… pe șest, căci riscă să fie acuzați de evaziune fiscală.
Riscurile închirierii fără contract
Să fim serioși, nu puțini sunt aceia care închiriază doar printr-un acord verbal, pentru ca apoi să aibă probleme cu chiriașii sau să se trezească cu locuințele devalizate. La Constanța, au fost și cazuri cu adevărat dramatice, când proprietarii au fost loviți sau chiar omorâți de chiriașii, care, apoi, au dispărut cu bunurile gazdelor. La fel stau lucrurile și în cazul tinerilor chiriași, dați afară de proprietar fără motiv sau pe nepusă masă. Este adevărat că înregistrarea unui contract de închiriere la Administrația Financiară presupune plata impozitului de 16 la sută din valoarea chiriei, însă un asemenea document vă scutește de multe neplăceri, deloc rare la Constanța, mai ales în perioada sezonului estival.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 16 Iunie 2012
Stire din Social : Repartitoare sau debranșare?
Pagina a fost generata in 0.0405 secunde