"Soacră-mea mi-a virusat creierii!"

O tânără se teme că mama soțului său, diagnosticată cu psihoză afectivă bipolară, s-ar putea sinucide din cauză că refuză să ia medicamentele prescrise de medic, dar refuză și internarea în spital, susținând cu fermitate că legea nu o obligă să-și dea acordul pentru spitalizare.

Controversat sau nu, sistemul legislativ privind normele de internare obligatorie a bolnavilor psihic este respectat în marea majoritate a țărilor. O cititoare consideră că el ar trebui să rămână deschis unor modificări bine argumentate și motivate, care să ajute familia să nu mai fie dependentă de acordul pacientului pentru spitalizare.
"Soacra mea (54 ani), pe care o iubesc ca și pe mama mea, are probleme psihice serioase, dar nu le recunoaște. Diagnosticul este de psihoză afectivă bipolară și el i-a fost pus în ianuarie 2008. Atunci doctorul i-a spus că se va face bine dacă ia tratamentul. Câteva luni a luat pastilele și era un pic sedată după ele, lucru care nu i-a convenit. Într-o zi, mi-a spus că se simte vindecată și nu mai are nevoie de pastile. Am observat și eu o schimbare în bine. La scurt timp după oprirea tratamentului a început să fie aceeași persoană de dinainte, una spunea și alta făcea. Am rugat-o să mergem la doctor, dar n-a vrut. Mi-a promis că o să ia medicamentele în fața mea, chipurile. Târziu mi-am dat seama că juca teatru, pentru că nu înghițea pastilele. Am găsit flacoane întregi ascunse prin casă. Am vorbit cu psihiatrul, i-am explicat situația, l-am rugat s-o convingă să se interneze în spital, a venit la noi acasă la rugămintea mea și i-a explicat frumos că dacă întrerupe tratamentul o să-i fie foarte rău. I-a promis că o să se țină de tratament, dar bineînțeles că a continuat să joace același teatru. La plecare, psihiatrul mi-a spus că nu poate s-o interneze fără acordul ei, iar soacră-mea a auzit și atât i-a trebuit. Sora ei a luat distanță și mi-a spus s-o trimit la ea acasă, crezând că dacă stă singură își revine. Dar soțul meu, plecat la muncă în străinătate, fiind singurul ei copil, mi-a spus că n-o să mă ierte niciodată dacă o izolez. Sincer, nici eu nu pot s-o las la greu, dar nu mai suport situația, pur și simplu soacră-mea mi-a virusat creierii!" – ni s-a confesat Elena G., din Constanța (36 ani).
Oricât de multă înțelegere și compasiune ar avea, cititoarea noastră și-a dat seama că persoanele din preajma unui om cu probleme psihice care refuză tratamentul riscă să se molipsească de la boala acestora, chiar dacă, în principiu, ea nu este contagioasă. Mai mult, nu admite rațiunea pentru care legislația este atât de strictă și impune acordul pentru internare din partea unor oameni incapabili să admită că sunt bolnavi: "Ca simplu cetățean, eu apreciez că legea trebuie să permită ca omul cu probleme la cap să fie dus cu forța la spital, pentru că e spre binele lui. Sunt disperată în special după nenorocirea Mădălinei Manole, mai ales că se spune că un psiholog sau un psihiatru ar fi putut s-o salveze. Vreau ca lumea medicală să nu înghită legile astea pe nemestecate și să țină cont că bolnavii psihic sunt prea mulți, iar spitalele psihice sunt full. Nu mi-aș ierta-o s-o am pe conștiință pe mama soțului meu din cauza unei legi aberante, ca atâtea altele!".

Familia poate interveni
Chiar dacă Legea sănătății mintale și normele europene nu încurajează internarea forțată în spital a persoanelor cu probleme psihice, medicul neuropsihiatru A. Luca ne-a explicat că în situații de urgență, când ele devin violente sau reprezintă un pericol atât pentru propria persoană, cât și pentru cei din jur, familia - cu aprobarea Procuraturii, a Poliției și a medicului de familie -, poate solicita spitalizarea bolnavilor.
Procedura obligă ca în astfel de împrejurări să se constituie o comisie la nivelul Spitalului de Psihiatrie (în acest caz, cel din Palazu Mare), care evaluează starea de sănătate a pacientului și decide dacă se impune sau nu internarea lui în spital sau tratarea în ambulatoriu.
Referitor la psihoza afectivă bipolară, specialistul ne-a explicat că această tulburare presupune două pusee: un puseu maniacal - când bolnavul poate să facă orice gest necontrolat (să-și vândă casa, de exemplu, sau tot felul de alte minuni) și puseul depresiv - când tendințele de sinucidere sunt accentuate.
Așadar, în niciun caz familia nu trebuie să se împace cu ideea că este neputincioasă în fața unor situații atât de delicate datorită legislației sau a normelor europene. Important este să fie alături de bolnav, să-i urmărească evoluția, să-l ajute în administrarea tratamentului și să ceară ajutorul specialiștilor când consideră că este necesar.
Mai mult, potrivit legislației și a normelor europene, transportul persoanei la spital fără consimțământul acesteia trebuie făcut în condițiile cel mai puțin restrictive posibil, astfel încât să se asigure respectarea integrității sale fizice, psihice și a demnității umane. Teoretic, sună bine, practica este însă mult mai complicată.
Considerați că legislația sănătății mintale este prea restrictivă cu familia bolnavului și că ea trebuie modificată, dragi cititori?