Cadou de la Moș Nicolae: doi președinți pentru România

628
Cadou de la Moș Nicolae: doi președinți pentru România - d39e8a0d81c2a146f879631550fb065b.jpg
La ora la care scriu aceste rânduri (două noaptea) România are, neoficial, doi președinți. Sigur, dacă ar fi să ne luăm după televiziunile de nișă ale lui Voiculescu și după Realitatea TV președinte ar fi Mircea Geoană. În aceeași ordine de idei, dacă ar fi să dăm crezare televiziunii publice, acel simulacru de jurnalism și de echidistanță, noul șef al statului este același pesedist. Vorbim despre comentarea unor date parțiale, anunțate la ora nouă seara, și care se refereau, totuși, la voturile exprimate până la ora 19.00. În plus, nu fuseseră contorizate încă voturile din Diaspora. Pe aceste rezultate parțiale s-au bazat televiziunile citate, care nu s-au putut abține nici de data aceasta de la manipulările ordinare devenite tradiție, dar și cei doi candidați la prezidențiale, fiecare dintre ei proclamându-și victoria în cursa pentru Cotroceni.
La ora la care scriu aceste rânduri toți analiștii patriei, toți comentatorii cetății, toți foștii colaboratori ai securității și toate pițipoancele politicii autohtone s-au perindat pe la televizor și au comentat, așa cum știu doar ei, rezultatele PARȚIALE ale celor mai tensionate alegeri post decembriste. Mi se pare riscant să îți proclami victoria omițând acest fin "detaliu": rezultatele sunt, totuși, PARȚIALE, cele finale urmând a fi anunțate, în cursul zilei de azi, de Biroul Electoral Central. Dar nu contează rezerva, prudența. Nimeni nu face, în seara de 6 decembrie, vreun efort în a se abține sau în a-și cenzura într-un fel bucuria aproape infantilă, dar netrucată. Argumentul suprem, insurmontabil constă în procentele pe care patru institute de sondare le-au dat publicității la ora 21.00. Și, mai mult, argumentul suprem este acela că, dacă trei institute îl dau câștigător pe Mircea Geoană, al patrulea n-are cum să "fie pe bune", din moment ce îl dă câștigător pe Băsescu. Și asta pentru că televiziunile monocolore redefinesc logica. Întotdeauna. Cum, nu știați?!? Ei bine, asta fac: dau o nouă dimensiune logicii. Ele au întotdeauna dreptate. Chiar și atunci când nu au.
Ce ne-a adus Moș Nicolae? Păi… nu mare lucru: același dezechilibru în abordările unor televiziuni la care lucrează oameni care, cel puțin teoretic, sunt tributari adevărului și informației. Ne-a adus manipularea unei televiziuni publice care invită, pentru comentarea cifrelor parțiale, un…cică politician ca Lavinia Șandru și doi șefi de stat care, fiecare mai mult sau mai puțin convingător, se prezintă drept noul președinte al României. Dezinformare, propagandă, frustrare. Astea au fost la super ofertă, de la Moșu’. Așa… ca un fel de bonus pentru că au trecut 20 de ani de când nu mai trăim, respirăm și visăm în comunism.
Aseară, formatorii opiniei publice au operat cu rezultate parțiale. Și vorbim, totuși, de un proces al cărui rezultat va influența, în următorii cinci ani, sorta atâtor milioane de români. Dar poate că, cine știe?!, Moș Nicolae va veni azi, mai târziu, ce-i drept, aducându-ne ceea ce așteptăm: un președinte. Unul singur, pentru România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Decembrie 2009
Stire din Comentarii : Un vot pentru povestea ta
Vineri, 04 Decembrie 2009
Stire din Comentarii : Și prostănac, și mincinos!
Joi, 03 Decembrie 2009
Stire din Comentarii : Dușmanii lângă noi
Miercuri, 02 Decembrie 2009
Stire din Comentarii : Realitatea pumnului în gură
Marţi, 01 Decembrie 2009
Stire din Comentarii : Să plângem cu Mazăre
Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009
Stire din Comentarii : Presa care pute a hoit
Marţi, 01 Decembrie 2009
Stire din Comentarii : Vă bateți joc de sacrificiul lor!
Pagina a fost generata in 0.6795 secunde