Concurs În căutarea modelelor pierdute

Acum patru ani scriam, cu un idealism fără margini, care rar mă caracterizează, despre personajele din cărțile mele preferate. Le căutam peste tot însă, atunci când doar aveam impresia că l-aș zări pe Victor Petrini, "cel mai iubit dintre pământeni", sau pe Andi, profesorul din romanul lui Ionel Teodoreanu, mă claxona vreun cioban nervos că mi-am permis să traversez, culmea, tocmai pe trecerea de pietoni. Parbrizul îi vibra în acordurile lui Wonder Boy, care zicea că-l doare tare inima.
Dar nu mă scandalizam. Sunt realități cu a căror manifestare m-am obișnuit, aspecte de care mă lovesc în fiecare zi. N-am devenit imună, mă deranjează în continuare, dar nici nu pot spune că mă mai surprind în mod deosebit.
De aceea, poate, nu i-am înțeles pe revoltații care s-au grăbit să reacționeze la emisiunea "No Reservations" difuzată de postul Travel Chanel. Anthony Bourdain a arătat imaginea unei "biete țărișoare", căci așa ne place nouă să ne lamentăm, în care nu e chiar așa de rău că mititeii sunt serviți "la botul calului", o lume în care domeniul public devine brusc privat dacă refuzi să bagi (numai dacă vrei tu subtil, că discreția nu mai contează cine știe ce) niște bani în buzunarele cui trebuie. Dacă "vrea mușchii lui" te lasă să vezi obiective de interes public, dacă nu... poți să scrii acasă.
Ideea e că am senzația, deloc plăcută, că ne pierdem modelele. Nu pe cele din afară, prozatorii francezi, "corporaționiștii" americani, fotomodelele britanice, "madonele" și "geimși bonzii". Că astea se reinventează mereu, afacerea merge mai departe. Mă refer la modele (și nu spun idoli) despre care să poți spune "uite, dom’ne, am crezut în omul ăsta de când mă știu și nu m-a dezamăgit niciodată" sau "ăsta este unul dintre actorii, politicienii, oamenii de presă care a rămas întotdeauna tributar credințelor, principiilor, opiniilor lui". Mai rar... Cei despre care credeam că sunt loiali, de la început până la final, uneia și aceleiași doctrine și ideologii fac slalom printre partide, în funcție de cele mai meschine interese personale, de primării care le fac cu ochiul, de tranzacții de putere, ca de la umbră la soare, când de la social democrați către conservatori, când de la liberali către social democrați. De altfel, toată lumea explică nervos că "nu va avea loc nicio fuziune, alianță sau înțelegere, nici înainte, nici după alegeri". Asta așa, de ochii lumii, că-n așternuturi se tăvălesc mai multe formațiuni politice în același timp. Așadar, nu prea mai ai cu cine să ții, cu cine să simpatizezi, pentru că taman atunci când ai crede că oamenii ăștia chiar își doresc să schimbe ceva, prostituția electorală își spune cuvântul.
Chiar așa: care ne mai sunt modelele? Cine sau ce ne mai menține în, dacă nu fierbintea, măcar calduța admirație față de brandul care este, înainte de toate, omul? Nu trebuie să fie o afacere, un subiect de roman sau de can can, o înțelegere de promovare, pe bani mulți, în exterior, a execrabilului și mult prea costisitorului "fabulous spirit".
Problema noastră, a tuturor, este aceea că ne pasă mai mult de cum se vede afară mizeria pe care noi o trăim zilnic înăuntru. Și că, în loc să clădim caractere, personaje în care să credem și să investim și altceva în afară de capital electoral căpătat ca urmare a unor negocieri oarecum perfide, finanțăm orbește emisiuni și programe care nu fac decât să confirme ceea ce știam deja: că ne pierdem modelele.