Mazăre, acest nou Doru Octavian Dumitru

848
Mazăre, acest nou Doru Octavian Dumitru - d57322bb3ff456cd590697b1b2979d95.jpg

Articole de la același autor

Primarul Constanței, Radu Mazăre, "a făcut show" la Școala de Vară a Tineretului Social Democrat de la Jupiter. Omu’ "a făcut spectacol", a stârnit ropote de aplauze și hohote de râs. Atmosferă carnavalescă, impresie de circ ambulant cu niscaiva clișee grotești. Cam așa s-ar putea caracteriza "școlirea" tinerilor cu înclinații social-democrate. Nu că școala TSD s-ar deosebi prea mult de acest gen de evenimente organizate de alte partide politice autohtone.
Mazăre a purtat uniformă militară, bocanci și beretă roșie. Știți că actorii au o costumație pentru fiecare spectacol, în funcție, desigur, de subiectul piesei în care joacă, nu-i așa? Și că scenografia și costumele sunt semnate de un designer, da?!? Ei bine, asemenea actorilor, edilul-șef a ales un costum care să fie în ton cu evenimentul, anume uniforma sa kaki, abandonând, de această dată, sacoul în dungi, în culori din penajul papagalilor și pe acela animal print. A fost, deci, pe măsura așteptărilor publicului său. Mai mult decât la capitolul costumație, Mazăre a excelat la capitolul hăhăielii, la cel al bășcăliei, al miștoului la care nimeni nu-l întrece. Care ar fi meritul său palpabil? Acela că sute de tineri PSD au râs prelung la niște replici lipsite de spontaneitate, care denotă un simț al umorului îndoielnic. Pentru că mai marele urbei a și gesticulat pe măsură, a avut mișcări scenice atent studiate, s-a unduit și răsunduit vorbind despre aceia care participau la construcția statuii ex, ex-ului premier.
Bine, bine, o să spuneți că Mazăre are priză la mase, că are "vână", că bla, bla, bla, completați dumneavoastră… Știți care e, însă, problema? Că dincolo de costumul ăla în care-mi imaginez că i-a fost cald, dincolo de bereta de așa zis revoluționar - căci în afară de politica pomenii electorale nu știu ce anume a mai revoluționat distinsul primar - dincolo de admirația sa mărturisită pentru Fidel Castro (aici permiteți-mi, vă rog un "bleach…") nu rămâne prea mult din acel one man show. Bun, admițând că ar fi semnalat anumite disfuncții, anumite derapaje, de genul oferirii de asistență posteriorului unui politician aflat la putere, deși ăsta este un truism jenant, ce soluții a dat Mazăre acelor tineri viitori politicieni? Ce lecții de doctrină, de ideologie le-a predat? Luând în considerare faptul că el ar putea fi, pentru măcar un sfert din acei tineri, un model, ce anume le-o fi insuflat, în afară de un reflex cvasi-dictatorial, de vreme ce admiră un lider comunist?
Menajeria de comici strânsă la Jupiter îmi confirmă că în PSD încă există politicieni pentru care prestația infailibilă se reduce la un număr de stand-up comedy.
Dar, una peste alta, Mazăre i-a făcut pe tinerii social-democrați să râdă. Să-l aplaude. S-au și pozat cu el. Uau, l-au și atins! Mai rămânea ca fanele sale, ceva mai înfocate decât cele ale regretatului Michael Jackson, să leșine și să fie scoase de-acolo pe brațe, plângând în hohote după dragostea lor neîmpărtășită!
Ce dacă faleza de la Cazino mai are puțin și se prăbușește în mare! Și ce dacă vindem Cazinoul, clădire din patrimoniul național, emblemă a Constanței! Mazăre să fie sănătos! Cu tot cu veleitățile sale de comediant. Mai, mai să-i ia pâinea de la gură lui Doru Octavian Dumitru…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Septembrie 2010
Stire din Comentarii : Remaniere sau voodoo?
Joi, 02 Septembrie 2010
Stire din Comentarii : Rupți de lume
Miercuri, 01 Septembrie 2010
Stire din Comentarii : Raed Arafat, eroul meu în salopetă
Marţi, 31 August 2010
Stire din Comentarii : Supliciul Peninsulei
Sâmbătă, 28 August 2010
Stire din Comentarii : Părinți buni - părinți răi
Vineri, 27 August 2010
Stire din Comentarii : Unde se duc banii romilor?
Joi, 26 August 2010
Stire din Comentarii : Sictir! Doi ani mai târziu
Miercuri, 25 August 2010
Stire din Comentarii : Un festival de… miliarde
Pagina a fost generata in 1.2556 secunde