Rupți de lume

508
Rupți de lume - 11bb19222e6443597b56204efe838a43.jpg

Articole de la același autor

Ruptura s-a produs imediat. Filmul care mi se derula în fața ochilor părea din ce în ce mai șters, culorile își pierdeau orice strălucire și atmosfera era tot mai apăsătoare. Tonurile s-au prescris în murdării difuze, în timp ce oamenii mă copleșeau cu chipurile lor resemnate.
Acestea au fost primele senzații după ce m-am întors în orașul natal, Constanța, după o excursie de câteva zile în afara țării.
Mă obsedează acest abis de civilizație și bun simț care ne desparte de celelalte state europene. E de ajuns să treci granița și ai impresia că pășești într-o altă eră a dezvoltării. Și cu cât te îndepărtezi de Carpathian Garden, cu atât ai senzația că ai evadat dintr-o temniță mucegăită și insalubră. Nu vorbesc despre tehnologie, dezvoltare și arhitectură urbană, coerență și eficiență legislativă pentru că știu că aceste lucruri sunt incompatibile cu orice concept de evoluție al statului român. Mă refer mai degrabă la lucruri care țin de respect, curățenie, decența autorităților în raporturile directe și indirecte cu orice cetățean. Lucruri care nu au nevoie de super-tehnologizare pentru a exista în orice societate, dar care sunt dependente de bunul simț.
Nu înțeleg cum într-un oraș european precum Constanța, care se vrea pe deasupra a fi și o destinație turistică internațională, este posibil să nu existe un singur trotuar decent, unde să nu calci în rahat de câine și să nu te târâi printre mașini. Oare este așa o mare provocare pentru autoritățile locale să asigure cât de cât salubrizarea acestui oraș? Din câte se pare, situația este cu mult peste puterile lor, lăsându-i pe constănțeni să înoate în mizerie, hăituiți de haitele flămânde de maidanezi. Sunt convins că nu trebuie să fii neamț sau austriac pentru a trăi într-un oraș curat sau pentru a te putea plimba în voie printr-un parc, cu iarbă verde și copaci. Poți fi și român, însă în niciun caz constănțean.
De mulți ani, că o recunoaștem sau nu, ni s-a răpit acest drept. De mulți ani, trăim într-o adevărată cruciadă purtată împotriva spațiilor verzi, luăm parte prin indiferența noastră la pietrificarea unui oraș, privind resemnați cum istoria acestor locuri se prăbușește într-o imensă hazna - zona peninsulară.
Din păcate, trebuie să recunoaștem că politica administrativă a primarilor s-a pliat perfect pe balcanismul oriental al oamenilor din aceste locuri. Degeaba arătăm cu degetul spre primărie că nu face curat, dacă noi continuăm să ne aruncăm resturile și gunoaiele peste tot, dacă ne ducem cățeii să-și facă nevoile în parcuri, dacă ne stingem chiștoacele direct pe caldarâm, dacă scuipăm flegme în plină stradă doar pentru că așa ne vine. Vedem mijloacele de transport în comun pline de neghiobi care stau cu picioarele pe scaune, scriu pe geamuri, distrug tot ce găsesc în jur, în timp ce restul călătorilor se prefac că nu văd nimic. Oare așa ceva ar fi posibil în Austria?
Ne înconjurăm de oameni care nu au nici cele mai elementare noțiuni de bun simț, iar exemplele sunt peste tot. Înainte de toate, ne lipsesc educația, spiritul civic, dorința de a trăi decent, iar toate aceste lipsuri se regăsesc în buletinele de vot și în modul în care ne exercităm acest drept electoral. Din nefericire, trăim în orașul pe care îl merităm.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Septembrie 2010
Stire din Comentarii : Raed Arafat, eroul meu în salopetă
Marţi, 31 August 2010
Stire din Comentarii : Supliciul Peninsulei
Sâmbătă, 28 August 2010
Stire din Comentarii : Părinți buni - părinți răi
Vineri, 27 August 2010
Stire din Comentarii : Unde se duc banii romilor?
Joi, 26 August 2010
Stire din Comentarii : Sictir! Doi ani mai târziu
Miercuri, 25 August 2010
Stire din Comentarii : Un festival de… miliarde
Marţi, 24 August 2010
Stire din Comentarii : Mentalitatea de slugă
Luni, 23 August 2010
Stire din Comentarii : Un vis frumos cu zvârcoliri
Sâmbătă, 21 August 2010
Stire din Comentarii : Spitalul sub dictatura lui Nicușor
Pagina a fost generata in 0.488 secunde