Un bax de cerșetori. All inclusive

Atunci când punem etichete pe oa-meni, atunci când, din nevoia stupidă de a fi critici, de a judeca fără drept de apel, trimițând la periferia orașului, a societății, a vieții, clasa - pe care, din păcate, nu o prea pot numi "socia-ă" - cerșetorilor, dăm invariabil dovada intoleranței și a prostiei noastre.
Ieri dimineață am asistat, pentru a mia oară, la scena în care un pensionar… "respectabil" îi dădea unui cerșetor o "lecție de viață". Tradiționala, banala, nesimțita "lecție" pe care cei mai în vârstă, care au muncit câteva zeci de ani, o dau acelora care își păzesc, în fiecare zi,… nimicul. Căci ce altceva ai putea să aperi în afara hainelor de pe tine, căpătate din cine știe ce pomană la mâna a șaptea și, eventual, a unei pungi cu aurolac?!? Și ca să nu fiu înțeleasă greșit menționez că, uneori, și mie îmi este frică de unii dintre cerșetori, și pe mine mă încearcă senzații ca teama sau dezgustul, și eu dezaprob multe dintre gesturile pe care ei le fac în spații publice. Dar de fiecare dată încolțește în mine gândul că eu sunt… nimeni ca să îi judec și că nimic, absolut nimic nu îmi dă dreptul de a emite pseudo-judecăți de valoare asupra acestor amărâți nepereche.
Pensionarul de ieri concentra în el atâta ură, atâta furie, atâta dispreț încât am avut impresia că, poate, cine știe?, va curăța planeta, cu Domestos, cu Ariel, cu ce știe el, de cerșetori.
Îmi fac mea culpa de câte ori mă doare ce văd și… atât. Pentru că dincolo de părerea de rău și de mila fără margini mă blochez în fața ipotezelor: cine să-i ajute? Cine să facă ceva pentru ei? Dar ceva concret, un proiect, o acțiune caritabilă, un program care să nu fie doar demarat și lansat în prezența presei pentru ca, ulterior, fondurile să fie pompate în firme și persoane co-interesate de bani care, de fapt, nu li se cuvin…
I-aș fi spus acelui pensionar care le știa pe toate că oamenii sunt diferențiați, dincolo de sex, vârstă, culoare, religie, de nenorocirile care au trecut peste ei, de amprentele mizeriilor în care sunt forțați să respire sacadat în fiecare zi, de cutiile de carton în care se trezesc și, eventual, de un act de identitate.
I-aș fi spus că, pentru mine, el este cu mult sub cerșetorii care se dezbracă în autobuze, expunându-și trupurile schingiuite pentru a inspira milă și că, în definitiv, omenirea nu se vinde la bax, pe banda la capătul căreia așteaptă o casieră nervoasă și nici nu se negociază în funcție de contractul pe care îl are cu… să spunem "fericirea". Și că, dacă tot ne dovedim atât de generoși în critici și lecții deschise, asemenea unor inspectori școlari semidocți, mai bine renunțăm dracului la eticheta de "respectabili" ca să ne dăm seama că oamenii ăștia care cerșesc au, și ei, dreptul de a se "upgrada" cu o viață mai bună, cu o educație, cu o șansă la un vis în care nu ajung doar după ce inhalează ceva. Iar dacă îi judecăm în necunoștință de cauză, e bine totuși să nu uităm că ei vin la pachete "all inclusive" și că niciodată, nimeni, nu se va călca în picioare să-i "cumpere" la reducerile de sezon.