X

Atenție, părinți! Număr mai mic de clase pregătitoare la câteva școli constănțene foarte căutate

4838

Articole de la același autor

În ciuda faptului că pentru anul școlar viitor numărul de clase pregătitoare a crescut comparativ cu planul de școlarizare de anul trecut, am remarcat unele unități de învățământ care vor pune la dispoziția elevilor efective mai puține.

La finele săptămânii trecute, a debutat calendarul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare odată cu afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate.

Tot pe 30 martie, școlile au făcut publice informațiile care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității. De altfel, în această perioadă, se desfășoară zile ale porților deschise în toate școlile, prilej cu care preșcolarii vizitează viitoarele lor clase, iar părinților le este permisă vizionarea bazei de învățământ.

Ni s-a părut de bun augur ideea Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” din Năvodari, care, profitând de faptul că Facebook a devenit gazeta de perete a umanității, a postat fotografii cu cele cinci învățătoare… „faceți cunoștință cu echipa didactică ce îi va prelua pe micuții dumneavoastră începând din luna septembrie 2023”. Fiecare fotografie fiind însoțită de un mesaj al învățătoarei. De altfel, această unitate de învățământ va avea cu o clasă pregătitoare mai mult față de anul trecut.

Din păcate, analizând planul de școlarizare pentru 2024, am constatat faptul că școli de renume din municipiul Constanța nu vor mai putea găzdui atât de mulți copii precum în anii anteriori.

Confruntându-se clar cu o lipsă de spațiu, Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza”, din cartierul Inel II, va găzdui în anul școlar viitor doar trei clase pregătitoare, față de șase anul trecut. Vă reamintim că anul trecut, părinții micuților de la o clasă pregătitoare s-au confruntat cu o situație specială, descoperind cât de mică este încăperea transformată în clasă.

Nici mult căutata Școală Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” nu va mai putea găzdui șase clase, ci doar patru, pe fondul aceleiași situații. Tot de patru clase va dispune și Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul”. Cu o clasă mai puțin va avea și Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanța.

La învățământul step by step vor exista 88 de locuri, față de 66 anul trecut, deoarece Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” va dispune de două clase (44 locuri), la care se adaugă câte o clasă la Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” și Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” Medgidia.

O scădere a efectivelor se înregistrează și în învățământul privat, unde, în loc de 289 de locuri câte au fost anul trecut, de data aceasta vor exista 257 de locuri. Tot în sistem privat mai există două clase pregătitoare în limba engleză.

Per total, se înregistrează o creștere de 600 de locuri față de anul trecut: în anul școlar 2023-2024 vor exista 297 de clase pregătitoare cu 6.534 locuri, față de 275 de clase cu 5.934 de locuri în anul trecut.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4168 secunde