Inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai și
inspectorul școlar general adjunct, prof. Loredana Manolache, au primit
delegația Biroului executiv al Consiliului Județean al Elevilor Constanța
(CJE), condusă de Olivia-Elizabeta Golub, președintele acestui organism.
Scopul întâlnirii a fost acela de a discuta câteva dintre
aspectele care îi preocupă în acest moment pe reprezentanții elevilor
constănțeni, precum și stabilirea unei agende comune de lucru în vederea
optimizării procesului educațional la nivelul județului nostru.
Olivia-Elizabeta Golub, președintele CJE a realizat o
scurtă trecere în revistă a unor situații aduse la cunoștința acestui organism
reprezentativ al elevilor de către președinții consiliilor școlare și de către
elevi, în general.
În acest context, au fost discutate subiecte ca: stocul
insuficient de materiale dezinfectante în unele unități de învățământ sau, după
caz, utilizarea acestora în exces, întârzierea plății burselor pe raza anumitor
UAT-uri, precum și situații de cuantum diferențiat al acestora, decontul
incomplet al transportului elevilor, aplicarea incoerentă a fișei de feedback
semestrial în care elevii notează activitatea profesorilor, necesitatea
desfășurării susținute a activităților de prevenire a bullyingului și
importanța rolului consilierului școlar și a medicului școlar într-o unitate de
învățământ.
Reprezentanții elevilor au făcut apel la conducerea
Inspectoratului Școlar Județean Constanța cu privire la realizarea demersurilor
oficiale necesare către instituțiile partenere, astfel încât aspectele
menționate să fie soluționate cu responsabilitate și eficiență.
Inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai, a asigurat
membrii delegației că se va implica în mod direct în rezolvarea/ameliorarea
situațiilor precizate, implicare posibilă în limita atribuțiilor
instituționale. Așadar, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va lua legătura
cu reprezentații consiliilor locale pentru reglarea procesului de acordare a
burselor școlare și de asigurare a decontării transportului, conform
prevederilor legale în vigoare. De asemenea, în perioada imediat următoare, se
va transmite un apel către managerii școlari în vederea sprijinirii aplicării
fișei de feedback și a intensificării acțiunilor de prevenire a violenței în
mediul școlar, precum și a bullyingului.
Pe parcursul discuțiilor, inspectorul școlar general a
propus elevilor prezenți la întâlnire stabilirea unei agende comune de acțiune,
cu feedback oferit în cadrul unor ședințe lunare de lucru. De asemenea, a
solicitat sprijinul Consiliului Județean al Elevilor în promovarea cu
prioritate a învățământului profesional dual, mijloc viabil de asigurare a unui
traseu educațional menit să integreze absolvenții pe piața muncii.
„Având în vedere
faptul că acest organism este structura reprezentativă a elevilor de la nivelul
județului Constanța important este ca, în cadrul unei colaborări consistente,
atât Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cât și Consiliul Județean al
Elevilor Constanța să contribuie la valorificarea unui sistem educațional de
calitate, incluziv, pliat pe nevoile elevului, în calitatea sa de beneficiar
direct al educației. În acest sens, adoptarea unui plan comun de acțiune, cu
domenii prioritare, reprezintă viziunea de succes în democratizarea școlii, în
democratizarea educației constănțene", a
afirmat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general.