„Generalul” Sorin Mihai, dezamăgit de slaba participare la concursul de directori 2022

3445
2

Articole de la același autor

Pregătirile pentru sesiunea ianuarie-aprilie 2022 a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt pe ultima sută de metri.



După ce, săptămâna trecută, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a publicat repartizarea candidaților la proba scrisă în centrul special de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, joi, 17 februarie, de la ora 10.00, va avea loc selecția prin tragere la sorți a supraveghetorilor.

După cum informează IȘJ Constanța, activitatea se va desfășura atât on-line, cât și cu prezență fizică, în plenul comisiei de organizare, fiind permis accesul persoanelor desemnate ca observatori în baza prevederilor art. 6, alin. (1) din Metodologie. Tot joi, 17 februarie, candidații aflați în carantină sau izolare sunt așteptați să-și depună documentele prevăzute la art. 33 alin. (4) din metodologie sau o declarație pe proprie răspundere la adresa de e-mail [email protected], aceștia urmând să susțină proba scrisă într-o etapă specială, programată pe 4 martie.





„Iarăși va fi o discuție legată de cum am detașat în interesul învățământului”

Pentru cele 150 de posturi anunțate ca fiind vacante – 98 de director și 52 de director adjunct – au fost admise dosarele a 93 de candidați.

Dezamăgit de slaba participare la această nouă ediție a concursului, prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, declara în cadrul unui interviu oferit unei televiziuni locale: „Pentru mine este trist că nu mai vin colegi de-ai noștri către această funcție care este și de sacrificiu, dar și onorantă. Deși au fost numeroase discuții legate de faptul că, prin detașare în interesul învățământului, a fost numit un cadru didactic sau alt cadru didactic. Avem oportunitatea să ne înscriem la un concurs care ne dă posibilitatea să avem un contract de management educațional de patru ani. Eu nu înțeleg unde este problema. Adică preferăm să fim detașați în interesul învățământului? Nu este mai bine să avem pe acest principiu, al meritocrației, o atestare a valorii noastre și o evidențiere a faptului că trebuie să fim acolo, pentru că avem în spate un concurs care ne dovedește competențele? E o întrebare pe care mi-o pun de fiecare dată, pentru că, cu certitudine, având 96 de candidați (dosare depuse – n.r.) nu vom avea toate cele 150 de posturi de director și director adjunct ocupate și iarăși va fi o discuție legată de cum am detașat în interesul învățământului un cadru didactic pe posturile rămase vacante. Dar cine i-a oprit pe acești colegi care sunt vehemenți atunci când discutăm de detașare în interesul învățământului să ocupe postul prin concurs?”.



Proba scrisă pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct se va desfășura, vineri, 18 februarie, în intervalul orar 10.00-12.00. Candidații la funcțiile de director vor avea subiecte cu un singur răspuns, iar înainte de susținerea probei scrise își iau angajamentul că nu vor divulga informații despre organizarea și desfășurarea concursului. Conform procedurii candidații nu pot părăsi sala de examen. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre supraveghetori, până la înapoierea în sala de concurs. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.

Candidatul care se retrage din proprie inițiativă poate solicita anularea testului, pe baza unei declarații, predă testul și părăsește sala după cel puțin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, testul grilă nu este evaluat, iar candidatul respectiv este considerat retras.



Tentativa de fraudă sau frauda atrag după sine eliminarea candidatului din concurs și pierderea dreptului acestuia de a ocupa o funcție de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar.

Rezultatele probei scrise se vor afișa tot vineri, 18 februarie.



Comentează știrea

Profesor
17 februarie 2022
Dilemă

Citat din interviul domnului inspector, Sorin Mihai: ”Eu nu înțeleg unde este problema. Adică preferăm să fim detașați în interesul învățământului? Nu este mai bine să avem pe acest principiu, al meritocrației, o atestare a valorii noastre și o evidențiere a faptului că trebuie să fim acolo, pentru că avem în spate un concurs care ne dovedește competențele?” Răspunsul meu: profesorii buni, care pot dovedi că au competențe pentru a ocupa această funcție nu participă la concurs din cauza actualilor directori care sunt pe funcție, care vor rămâne pe funcții -detașați, pentru că au spate sau au văzut că ei pot să rămână pe funcții chiar dacă nu participă la concurs și evident, că cadrele didactice (subalterne) nu îndrăznesc să participe. Sunt directori care au 65-67 de ani, dar sunt susținuți de partide sau a răspândit atâta teroare în rândul cadrelor tinere spunând: că dacă vor participa la concurs și nu vor promova vor fi din nou subalternii lor și lucrurile se vor schimba. Aceasta este problema. Oare acei directori, fără concurs pot rămâne în continuare pe funcție? O întrebare retorică. Consiliile profesorale din școli pot alege, prin vot secret, un alt cadru didactic care să fie managerul acelei instituții.

Profesor
17 februarie 2022
Felicitări

Felicitări doamnei profesor/director Șuba Aurora, care a înțeles că trebuie să se retragă și să vină un cadru didactic mai tânăr. Oamenii de calitate rămân OAMENI. Nu ai cum să rămâi în funcție după vârsta de 65 de ani.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4743 secunde