Concursurile pe bani, interzise în școlile din Constanța. Bucovală păstrează politica lui Răducu Popescu

3615
54

Articole de la același autor

Unul dintre punctele atinse în cadrul primei întâlniri  a inspectorului general Zoia Bucovală cu presa constănțeană a fost cel legat de mult așteptatele concursuri școlare, pe care marea majoritate a părinților constănțeni le doresc pentru binele copiilor lor.


"Avem o serie de concursuri gratuite inițiate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța în privința cărora păstrăm politica anterioară, și anume nu încurajăm concursurile organizate de firme private, cu taxă. Au fost inițiate aproximativ 14 concursuri și ne dorim ca anul acesta să ajungem la o cifră mult mai mare, chiar să dublăm această cifră. 


Ne propunem să le cuprindem într-un calendar județean al concursurilor pe discipline, în paralel cu cel am ministerului, care include olimpiade și alte concursuri specifice pe discipline. Doresc să asigur părinții că vor avea la ce concursuri să-și înscrie copiii și încet-încet sperăm că vor fi convinși de calitatea acestora", a precizat prof. Bucovală.


Care sunt concursurile Constanței
Din cele 14 concursuri județene, cele mai multe sunt la matematică și științe, respectiv concursul de matematică organizat de Școala "Dimitrie Cantemir", intitulat "38++", "Euxin Math" și Concursul județean de matematică "Tomis", cărora li se adaugă cele trei din domeniul Geografiei: "Descoperă România!", Concursul interjudețean de geografie "Constantin Brătescu" și Concursul de geografie "Pământul - planeta vieții".


Alte cinci competiții sunt în domeniul artei: Festivalul județean "Căsuța de turtă dulce" (teatru pentru copii), Festivalul județean "Dansez pentru tine" (muzică și dansuri), "Mlădițe dobrogene" (muzică și mișcare), Concursul județean de interpretare instrumentală "Cantabile" (muzică) și Festivalul de interpretare muzică ușoară "Remember" (muzică). Cele două concursuri de Limbă și literatură română sunt: "Comorile condeiului" și "Copilărie, cuvânt și creație", iar la cultură generală - "Amicii isteți". 


Poftiți la alții în competiție
Până ce Inspectoratul Școlar Județean Constanța va demara primele concursuri, iată că Inspectoratul Școlar al Județului Călărași lansează deja invitația, pentru week-end-ul 23-25 octombrie, la două competiții: ediția a XX-a a Concursului interjudețean cu participare internațională "Ion Barbu - Dan Barbilian", pe secțiunile matematică, clasele V-VIII, și literatură, clasele XI - XII.


Din județul Constanța pot participa opt elevi la matematică, de preferat cei mai buni doi elevi de pe fiecare an de studiu, iar la literatură doar doi - câte unul pe fiecare an de studiu. 


Comentează știrea

54 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 
cand inspectoratu' vrea,
8 octombrie 2015
poate!

probabil ca profesorii de la 28 s-au tinut de capul lor ( al inspectorilor) pana s-au vazut nevoiti sa ia atitudine, poate au si scris ceva, ca altfel nu veneau domnii sau doamnele. Vorba dictonului: 'verba volant, scripta manent'........ Sa ne spuneti si noua daca s-a intamplat ceva, sau au venit doar de ochii lumii.

Răspuns la: bravo'frustratilor'!
Adăugat de : vesti bune!, 8 octombrie 2015
Era si timpul sa se deplaseze cineva la 28, la cate chestii s-au intamplat acolo in ultimul timp. Bafta!!!
Ce ma?
8 octombrie 2015
Nu cred nimic pana nu vad cu ochii mei!

Afara stan! Jos labele de pe sc. 28!!!!

Răspuns la: rasturnare de situatie
Adăugat de : comunicat de presa, 7 octombrie 2015
Intrucat reprezentantii ISJ-ului ocolesc raspunsurile transante iar jurnalistii aproape ca nu mai au curaj sa se apropie de anumite subiecte...
Bai "dan barbilian",
8 octombrie 2015
gata, nu mai comentati!

Mai lasati-i si pe altii sa scrie, egoistilor! La voi a venit inspectoratul, dar la noi nu! Sa nu va mai prindem pe-aici in urmatoarele 2-3 zile! :)) Ne apucam si noi sa facem memorii...

volare
8 octombrie 2015
despre psrostimea care accepta manipulare..va meritati soarta..va urez succes!

Fa.cum.dracu obligi tu profesorii s mearga gratis sambata sa corecteze si sa supravegheze?pai atatia prosti ca_n invatamant n am vazut in viata mea..ce dracu va obliga sa mergeti la ore suplimentare neplatite?exista itm ptr asta.orele suplimentare se fac cu acordul angajatului.nu s epot impune cum asta de la inspectoray si directoarele..cata prostime se inghesuie ptr 12_16milioane sa faca aceasta meserie unde se mannanca intre ei ca chiorii.se parasc.se denigreaza.pupincuristii pirmesc gradatii.dorectparele spagi de la ele..asa.merge sistemul.obligati sa treaca toate loazele.sa umfle note ca sa dea bine scoala.vai de voi..si au unele dintre ele niste masini bengoase..ca te miri de unde au bani de ele. Ca vb ceea .din 16 mil nu poti lua masina..alea vin sa si etaleze toaletele sambata la scoala si sa scape de barbati.ca se impung.nu sk suporta familia.copiii.ar prefera sa munceasca mocca decat sa stea cu familia..doamne.ce categorie sociala de joasa speta sunt astia de accepta orice umilinta

Un invingator
8 octombrie 2015
EU O IUBESC PE STAN...

mult, mult de tot...sunt in stare, din dragoste pentru dansa, sa-mi condamn si colegii, sa semnez decizii de sanctiune, sa rad si sa aplaud cand doamna noastra este de fata, chiar s-o sfartec si pe mama, daca doamna noastra imi cere. VA IUBESC, DOAMNA STAN, pana la lacrimi! Cereti-mi orice, probati-mi loialitatea si nu va voi dezamagi! Dar nici dumneavoastra pe mine! Daca ma titularizati aici, la scoala dumneavoastra, va raman fidel pe viata! Si sa-mi dati si la anul dirigentie, stiti ca am nevoie...si, nu uitati, va rog, vreo comisie, ceva, stiti doar ca fac orice doriti! In mine aveti un om de nadejde! Si va promit, incerc sa iau si examenele astea tampite, care ma incurca, titularizare etc...eu pot, dar nu stiu, cand ma duc la examen, am emotii asa mari, ca uit tot ce am invatat!!! Va dau un sfat, daca imi permiteti: nu mai stati ascun.., scuze, retrasa in biroul dumneavoastra, ca frustratele alea 7 se bucura tare, zic ceva de "ultima zvacnire a lui STAN". Mai zic nebunele alea, care v-au cam ocupat timpul de cand s-au coalizat, ca v-ati izolat, ca cica nu prea isi mai gaseste nimeni din scoala timp sa stea prin preajma dumneavoastra, ca cica a inceput lumea din scoala sa va cam evite, ca le bagati pielea la saramura si ii puneti sa-si sanctioneze colegii cu taieri din salariu si le e si lor frica tare ca vor fi tavaliti in instanta de nebunele astea... Ce au cu dumeavoastra, doamna noastra draga STAN? Eu va iubesc si va raman aproape, promit, mai ales daca va tineti si dumneavoastra promisiunile! SUS, STAN! JOS, FRUSTRATELE! Stan, Stan, te iubim, cacatine nu gasim!

Răspuns la: Nu cred nimic pana nu vad cu ochii mei!
Adăugat de : Ce ma?, 8 octombrie 2015
Afara stan! Jos labele de pe sc. 28!!!!
biroul de presa
8 octombrie 2015
va tinem informati

Stimati colegi, puteti sa fiti convinsi ca vom reveni cu informatii. Nu jubilam pana nu ajungem la VICTORIA FINALA! Ceea ce se intampla acum poate fi doar o diversiune...,nu avem incredere!!!

Răspuns la: poate!
Adăugat de : cand inspectoratu' vrea,, 8 octombrie 2015
probabil ca profesorii de la 28 s-au tinut de capul lor ( al inspectorilor) pana s-au vazut nevoiti sa ia atitudine, poate au si scris ceva, ca...
mos teaca
8 octombrie 2015
pt volare

daca si tu lucrezi in invatamant vai de tarisoara noastra...unde ai invatat sa scrii asa corect romaneste...?si de fapt de ce scrii...?ai si tu ceva de spus si nu te asculta nimeni nu...?pun pariu ca pe langa slaba pregatire pe care o ai esti si o lenesa barfitoare care se fofileaza permanent

Răspuns la: despre psrostimea care accepta manipulare..va meritati soarta..va urez succes!
Adăugat de : volare, 8 octombrie 2015
Fa.cum.dracu obligi tu profesorii s mearga gratis sambata sa corecteze si sa supravegheze?pai atatia prosti ca_n invatamant n am vazut in viata...
episodul 4
8 octombrie 2015
despre concursul de directori!

Nu ne-ar mira sa apara si un al patrulea episod in care sa fim anuntati ca se organizeaza acusi, repejor, concursul ptr ocuparea functiilor de director......Sa vezi atunci vanzoleala, ca ne iau pe nepregatite! Cat despre stan, lasati-i s-o dea jos, ca scriem despre ea si asa! Exista.....material!

Răspuns la: Conferinta de presa are mai multe episoade
Adăugat de : Am inteles!, 7 octombrie 2015
Deci asta este episodul 2. Parca e mai interesant decat primul! Asta inseamna ca al 3-lea va fi suuuper! Oare....oare... hmm...doar n-o fi facut zoe...
ai dreptate!
8 octombrie 2015
praf in ochi...

.....hai sa ne facem ca monitorizam, hai sa ne plimbam putin pe jos de la inspectorat la DB, ca facem miscare. Sa-i bagam putin pe astia-n seama, ca sa nu mai bata campii!

Răspuns la: Nu cred nimic pana nu vad cu ochii mei!
Adăugat de : Ce ma?, 8 octombrie 2015
Afara stan! Jos labele de pe sc. 28!!!!
aveti incredere!
8 octombrie 2015
Voi sunteti Toma necredinciosu', sau Gica contra?

Haideti sa nu pornim de la premisa ca vom fi iar pacaliti, cum s-a mai intamplat! Sa le acordam putina incredere doamnelor inspector! Ce, pareau ca freaca motanu'? Sau menta?

Răspuns la: praf in ochi...
Adăugat de : ai dreptate!, 8 octombrie 2015
.....hai sa ne facem ca monitorizam, hai sa ne plimbam putin pe jos de la inspectorat la DB, ca facem miscare. Sa-i bagam putin pe astia-n seama, ca...
54 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 02 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : ISJ Constanța,  la momentul raportului
Miercuri, 30 Septembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : ISJ Constanța  a scăpat  de o mare "povară"
Pagina a fost generata in 1.5959 secunde