Criterii de performanță pentru profesori? "Sunt absurde!"

7220
41
Criterii de performanță pentru profesori?

Articole de la același autor

Zilele acestea, se discută foarte mult pe marginea inițiativei ministrului Adrian Curaj de a introduce criteriile de performanță în învățământ, funcție de care se vor stabili salariile cadrelor didactice.

Așadar, pentru a primi salarii mai mari, profesorilor nu le va mai fi de ajuns gradul didactic, vechimea și ce mai influențează "sensibil" acest venit.

Conform priorităților strategice ale Ministerului Educației, în domeniul educației și cercetării, profesorii trebuie să aibă următoarele criterii de performanță pentru a primi salarii mai mari: programe de studii suplimentare față de calificarea inițială; diplomă de doctor; participarea la atragerea de finanțări extrabugetare pentru unitatea de învățământ, participarea în comisiile de organizare și desfășurare a examenelor și concursurilor naționale; participarea la programe și proiecte educaționale, centre de documentare și informare, laboratoare etc. și nu în ultimul rând participarea în comisii de la nivelul unității de învățământ.

Cu excepția impunerii doctoratului și a atragerii de fonduri extrabugetare, restul condițiilor nu constituie o noutate.

"Sunt aceleași care răsplătesc și acum acele cadre didactice care nu au alt merit decât pile, cunoștințe, relații, apartenență politică și mai nou mita", ne declara vineri un profesor lider de sindicat într-un liceu constănțean. Care a adăugat, pe bună dreptate, că astfel de criterii de performanță își găsesc rostul atunci când colegii din mediul rural își vor putea compara rezultatele cu profesorii de la "oraș". "Atâta timp cât sunt admiși în licee copii cu media generală 2, care naiba știe cum au trecut prin gimnaziu, mi se par absurde criteriile de performanță pe care vrea să ni le impună noul ministru".

Trebuie spus că, în prezent, profesorii își întocmesc fișe de evaluare, care sunt revizuite de consiliile de administrație ale școlilor și în urma cărora sunt stabilite calificativele anuale. Așadar, contează foarte mult hârtiile, activitățile din comisii, alte lucruri nelegate strict de cât de mult îi pasă profesorului de elevul din bancă.

Zilele trecute, la dezbaterea de la Palatul Copiilor, pe marginea planului-cadru, unul dintre părinții prezenți afirma, oarecum empatizând cu cadrele didactice, că atâta timp cât salariile din educația românească sunt întrecute chiar și de cele ale vânzătoarelor de la buticul din cartier, este foarte frustrant pentru cel de la catedră. "În mediul rural sunt cadre didactice care se chinuiesc mult mai mult decât profesorii de la oraș și despre care nu se știe mare lucru, pentru că rezultatele le sunt umbrite de marea masă de elevi slabi, lăsați în creșterea bunicilor sau a rudelor de către părinții plecați în străinătate la muncă", a mai punctat același părinte.

Așadar, până la introducerea criteriilor de performanță în învățământul românesc este nevoie de o regândire a bazelor sistemului educațional, care la ora actuală, după 12 ani de studii, scoate prea mulți analfabeți funcționali.

Comentează știrea

41 comentarii. Pagina 4 din 5. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 5 
felicitari liceului VIRGIL MADGEARU
24 ianuarie 2016
ei au reusit s-o trimta la catedra pe BORANDA JANETA

Noi la Decebal de ce nu reusim? Nu ne asculta nimeni oricat am scris aici, n-a venit nimeni sa verifice, dece ? ptr ca POPESCU RADUCU are copiii aici la Decebal?

Se poate,
24 ianuarie 2016
dar cu anumite conditii

sa fie exceptia care intareste regula? Adica au facut pasul asta ( raducu popescu a demis-o), ca sa mai linisteasca apele, sau cei de la Madgearu ai fost mai multi si mai vocali? Ar mai fi varianta ca d-na Boranda nu era atat de "importanta" in mediul de afaceri!

PIERDERE DE TIMP
24 ianuarie 2016
CU SESIZARILE SI RECLAMATIILE

Nu va asculta nimeni, oricat ati scrie aici, ptr. ca se fac ca nu citesc. Dar citesc si se amuza, ptr ca ceea ce au primit in scris, la ISJ, ZACE PRIN SERTARE SI NU ESTE LUAT IN SEAMA. NESIMTIRE PESEDISTA!

Răspuns la: ei au reusit s-o trimta la catedra pe BORANDA JANETA
Adăugat de : felicitari liceului VIRGIL MADGEARU, 24 ianuarie 2016
Noi la Decebal de ce nu reusim? Nu ne asculta nimeni oricat am scris aici, n-a venit nimeni sa verifice, dece ? ptr ca POPESCU RADUCU are copiii aici...
UN OM REVOLTAT
24 ianuarie 2016
SESIZARE ONLINE

Consiliul de administratie al sc. 28, Dan Barbilian, C-ta: Stan Mihaela- director, Popa Alina- dir.adj, Borcan Nicolae-lider sindical (observator), Ursachi Cristina-secretar CA, Stroe Ortansa-membru, impreuna cu reprezentantii Asociatiei de parinti si ai Consiliului local. Aceastia sunt cei care au hotarat sanctionarea nejustificata a cadrelor didactice din aceasta scoala. Dupa aproape 4 luni, sanctiunea a fost anulata,, dar cadrelor didactice li s-au diminuat salariile cu 15% timp de 3 luni. Cine raspunde? Ce se intampla? Cum se repara greseala? Considerati acest comentariu ca fiind o sesizare scrisa, semnata de un cadru didactic al acestei scoli! Nu ne mai obosim s-o trimitem la ISJ sau la Minister, ca n-are rost. Ar trebui sa mai asteptam inca 4 luni sau mai mult, ca sa primim un raspuns. Trebuie spus ca directiunea si Consiliul de administratie nu si-au cerut nici macar scuze de la colegi. Nu ca asta ar fi rezolvat cu ceva situatia, dar...ar fi dovedit un minim bun simt, absolut necesar in EDUCATIE SI IN SOCIETATE!!!

un profesor
24 ianuarie 2016
nu e chiar asa

Halal ziceti? Dar de ce nu v-ati facut profesor/ profesoara? Exista 2 posibilitati: ori e foarte greu sa devii profesor si necesita foarte multa munca, dvs nefiind in stare, ceea ce inseamna ca eventuale beneficii sunt castigate cu sudoarea fruntii in miile de ore de studiu si meritate....ori nu v-a convenit situatia din invatamant in ciuda tuturor acestor "avantaje" cum le prezentati dvs, ceea ce arata adevarul despre cat de mici sunt beneficiile in raport cu satisfactia financiara si relaxarea care trebuiau de fapt sa vina odata cu ocuparea unei asemenea pozitii, de dascal in societate, cea mai de pret si demna meserie

Răspuns la: halal2
Adăugat de : fox, 23 ianuarie 2016
da halal dar concediu de 70 zile pe an,zile libere cat mai multe,cadouri cat mai des si mai ales meditatii!
nebunia
24 ianuarie 2016
puterii

Cine sa-i ceara scuze lu' JEGU' de stan? Si de ce?! Asta care-ai scris articolul esti dusa rau! Sa umileasca stan? Asta crede ea ca face si-i place foarte tare, se simte bine. Asta o insemna puterea pentru ea, faptul ca umileste! Nu cred ca principalul sentiment pe care-l ai cand esti in conflict cu stan este umilinta. Nu poti sa simti umilire din partea unei persoane atat de proaste, Ar insemna sa te desconsideri tu insuti, iar persoanele cu care stan a tot avut, sa le zicem discutii sunt cu mult mai inteligente de atat, cu gandire verticala, cu principii, cu caracter, omenie. Toate acestea ii sunt straine lu' stan. Uzeaza de acete calitati umane, face referire la ele si... in nebunia ei chiar se crede o persoana cu asemenea calitati. Dar ea este cea mai mare ipocrita si dilie persoana pe care am cunoscut-o! Si fara sustinerea pe care o are e terminata, e o nulitate cum a si fost pana acum. .... Si puterea asta cat timp o s-o mai aibe?... O sa existe un final si atunci s-o vedeti pe stan.... Sentimentul principal pe care-l ai cand esti in divergente cu stan este revolta! O proasta ipocrita si mare mitomana, plina de ranchiuna si cu creierul diliu nu te poate umili!

Răspuns la: ramane cum am stabilit
Adăugat de : Stan continua sa va umileasca, 23 ianuarie 2016
gagicilor, iar voi inghititi, inghititi, si din cand in cand mai refulati online. Ati inceput sa pricepeti cine are puterea, la un moment dat o sa va...
puterea
24 ianuarie 2016
nebuniei

Sau puterea nebuniei! Ambele sunt valabile cand te raportezi la stan. A prins si gustul puterii in nebunia ei, dar este si indeajuns de nebuna incat sa creada ca detine puterea fara limite...... Oricum, e sarita....

Răspuns la: puterii
Adăugat de : nebunia, 24 ianuarie 2016
Cine sa-i ceara scuze lu' JEGU' de stan? Si de ce?! Asta care-ai scris articolul esti dusa rau! Sa umileasca stan? Asta crede ea ca face si-i place...
Delia
24 ianuarie 2016
Posibilitate serioasa de castig!

Iata o metoda confortabila de facut bani! Avem cel mai puternic sistem cu care si dumneavoastra puteti castiga bani in confortul propriei case, in fata calculatorului, fara stres, fara sefi, fara obligatii. Oferim instruire completa si gratuita, de exceptie. Cereti urgent mai multe detalii la adresa de email: [email protected]

Vincentiu
24 ianuarie 2016
Psiholog

Profilul pedagogic este bun ptr elevii de la sat, acestia sunt bucurosi sa revina acasa cadre didactice, orasencele vor distractie si bani!

Răspuns la: Scolari
Adăugat de : Goe domn, 23 ianuarie 2016
Sa vedem ce performante vor face elevele de la profil pedagogic daca vor ajunge la catedra!
gicu
26 ianuarie 2016
mda

din cate stiu criterii de performanta e o traducere foarte proasta din engleza unde in cazul de fata performance nu e performanta ci mai degraba grad de indeplinire a sarcinii, dar cum exista locatie, relocare ce mai conteaza inca una, romengleza de bucuresti :)

41 comentarii. Pagina 4 din 5. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6217 secunde