În acest weekend, Teatrul de Stat Constanța a programat,
la Sala Studio, două reprezentații ale spectacolului „Universuri Paralele” de
David Lindsay-Abaire, în regia lui Radu Iacoban: sâmbătă, 8 aprilie, de la ora
19:00, și duminică, 9 aprilie, la matineu, de la ora 12:00.
Reprezentația de sâmbătă, de la ora 19, este
accesibilizată pentru persoane cu deficiențe de auz, traducerea în limba
semnelor române fiind realizată live, de profesor interpret Lena Dermengiu.
Distribuția este alcătuită din: Mihaela Velicu, Cătălina
Mihai/Ecaterina Lupu, Lucian Iftime, Lana Moscaliuc, Theodor Șoptelea/Cătălin
Bucur. Pentru acest spectacol, Cătălina Mihai, care interpretează rolul lui
Izzy, a primit la Festivalul „Buzău iubește teatrul”, în anul 2022, Premiul
pentru cea mai bună actriță.
Spectacolul investighează, cu meticulozitate, cu empatie
și cu umor, profunzimile durerii și felul în care personajele implicate
gestionează diversele ei faze.
Piesa lui David Lindsay-Abaire a fost premiată în 2007 cu
Pulitzer, iar în 2010 a fost ecranizată cu Nicole Kidman în rolul principal.
În schimb, reprezentaţia
de duminică seară a spectacolului "Maria Tănase. O poveste", din
motive obiective, a fost anulată. Contravaloarea biletelor cumpărate va fi
returnată direct la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (pentru cele
achiziționate de la casă) sau automat prin platforma Mystage, în cazul în care
biletele au fost achiziționate online.