Dramatism maxim în învățământ. Elevii, îndemnați de profesori să plece în străinătate!

2470
29

Articole de la același autor

Pe principiul cea mai bună reclamă o face românul deja mulțumit, ieri, la Târgul ofertelor educaționale organizat la Constanța de IntegralEdu, am asistat la un discurs atât de argumentat al unui student român anul II la Universitatea de Științe Aplicate din Haga (Olanda), că-ți venea să fugi să cumperi biletele de avion.

"Sincer, Olanda este una dintre cele mai bune destinații, pentru că are o taxă foarte mică de școlarizare", a început Răzvan Tătaru să le povestească celor cinci liceeni din fața lui. După care a continuat: "De exemplu, taxa ar fi de 10.000 euro, ca în Marea Britanie, numai că în Olanda e acoperită de Uniunea Europeană și plătești 2.000 de euro pe an. Ei chiar acceptă străinii, iar în Haga sunt peste 140 de naționalități. Chiar nu învățăm multă teorie, pentru că totul are legătură cu ce urmează să lucrezi. Programul este de patru ani, din care șase luni faci practică într-o universitate parteneră din altă țară. De asemenea, alte șase luni sunt rezervate unui internship într-o firmă mare, prilej cu care veți căpăta experiență. Căminul este ca un bloc cu 23 de etaje, foarte modern. Nu mai zic despre dotările de la cursuri, iar profesorii chiar își doresc să-i cauți să vorbești cu ei. Se predau 42 de programe, din care 32 în limba olandeză și restul sunt internaționale, iar românii sunt cei mai mulți studenți. Păi, numai la mine în an sunt vreo șase-șapte și am înțeles că pentru Drept s-au înregistrat peste 20 de români. V-aș recomanda să studiați în afară, pentru că te dezvoltă foarte mult ca persoană, te ajută să fii mai independent. Vin firme care recrutează direct din facultate studenți, cărora le spun ce așteptări au".

L-am întrebat în anul I, când a tras linie la final, cât l-a costat studiul în Haga: "Circa 9.000 de euro, în condițiile în care colegii mei plătesc 700-800 euro pe lună în Marea Britanie doar cazarea". Părinții lui Răzvan au o afacere și ar vrea să se întoarcă acasă.

Își doresc să se dezvolte în alte țări

Elevul Andrei Midișan, din clasa a X-a la Liceul Teoretic "Ovidius", și-a dorit încă din copilărie să studieze Dreptul în străinătate.

"Părinții mei sunt avocați și am văzut cum lucrează ei, deci pot spune că m-am lămurit despre sistemul din această țară. Mi-aș dori să lucrez la o casă de avocatură mare, până să-mi deschid eu una. Vreau să văd și eu cum este atmosfera în alte țări care se presu-pune că sunt mai civilizate", a declarat Andrei.

Alexandra Mocanu este studentă anul III la Horticultură - Universitatea "Ovidius" și era interesată de programele de Master din Olanda. "Consider că peisagistica este încă la început de drum în România și de aceea mi-aș dori să mă dezvolt într-o țară cu tradiție", opinează Alexandra.

De altfel, premiera acestei ediții a târgului a constat în aceea că s-a discutat despre împrumutul de 10.000 de lire sterline pe care Regatul Unit îl oferă pentru programele de Master.

"Studenții pot administra banii așa cum doresc. O parte pentru taxa de școlarizare și o parte pentru costurile de trai. Rambur-sarea rămâne în aceleași condiții ca și pentru studiile de licență, după finalizarea studiilor, din anul 2019 urmând să înceapă să dea banii, treptat, înapoi și doar în condițiile în care vor depăși un anumit prag de câștig", declara Ana Maria Pap, manager departament universități IntegralEdu.

Salarii pentru profesori… cât ajutorul de șomaj

Pe profesorul Nicolae Lazăr, catedra de fizică a Liceului Teoretic "George Călinescu", l-am găsit însoțind un grup de elevi de-ai săi la târg. Nu ne-a ascuns faptul că a încercat personal să lucreze în străinătate, tot la catedră.

"Le recomand copiilor mei din tot sufletul să studieze în străinătate, pentru că au mai multe posibilități decât la noi. În primul rând, trebuie să-i atragă un salariu mai decent și să nu mai trăiască la fel ca noi, în învățământ, cu salarii asemănătoare ajutorului de șomaj. Eu și mâine aș pleca, dar nu mai îmi permite vârsta. Am încercat în toată Europa, dar mi s-a spus că peste 50 de ani nu mai suntem rentabili", a concluzionat profesorul de fizică.

La această ediție a târgului, am întâlnit și o altă categorie de public interesat de oferta educațională. Impiegat de mișcare, dar și studentă la Relații internaționale și studii europene la Universitatea "Andrei Șaguna", Irina Istrate, la cei 45 de ani ai săi, își dorește să fie în pas cu lumea, să vorbească același limbaj.

"Mi-aș dori să urmez în străinătate un master în domeniul protecției mediului. Aș putea să-l urmez și în România, dar sunt interesată să relaționez cu alt gen de persoane, să mă perfecționez și apoi să revin acasă, unde am doi copii, ambii studenți la Facultatea de educație fizică și sport. Le voi prezenta și lor oferta educațională pe care o găsesc la acest târg", a declarat mămica studentă.

Cert este că, față de anul trecut, organizatorii ne-au declarat că s-a constatat o creștere de 6% a cererilor de studii în străinătate, semn că mulți și-au pierdut speranța în viitorul oferit acasă. 

Comentează știrea

29 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
huooo,
24 februarie 2016
propagandistelor!

Voi sunteti cu basescu! Jos Basescu, sus Ponta! Basistilor ce sunteti.

Răspuns la: alaturati-va noua!
Adăugat de : propunere de la anti-stanisti, 24 februarie 2016
Taci, tu! Si bubitele alea de ce va apar pe fata, nu cumva pe fond nervos, ca tăceți si inghititi pana la loc comanda? Uite, noi nu avem nicio...
Olimpia
24 februarie 2016
Sa plece!

Decit sa ramina in tara si sa aiba invatatoare ca cele de la Scoala 28, mai bine sa plece toti copii din tara, sa invete intr-un sistem in care asemenea cazuri patologice sunt indepartate cu blindete, tratate cu mare atentie, cu umanism, pentru ca ele nu sunt cu nimic vinovate, sunt pur si simplu niste bolnave incurabil, fara sanse de vindecare. Acolo exista tot felul de stabilimente, societati religioase caritabile care-si dedica tot timpul ingrijirii acestor specimene...

dl.trandafir
24 februarie 2016
sclavie moderna

Bravo dlor.! Dupa ce ii scolim pe banii nostri ii idemnati sa plece. Foarte bine,sa plece,fiecare e liber sa faca se vrea ,dar SA PLATEASCA SCOLARIZAREA. Asta este alta teapa pe care ne-o trage vesticii. Pe ei nu ii costa pregatirea copiilor scolarizati1-12. Buna afacere facem noi. Nu mai vorbesc de hemoragoa de inteligenta.Aici trebuie sa raminem cu toti semianalfabetii buni de a fi sclavi pe plantatiile corporatiilor straine.

DIN PACATE
24 februarie 2016
UNEORI TREBUIE

Ma doare sufletul cand trebuie sa le spun copiilor mei ca ar putea avea mai bune sanse in alta parte. Dar uneori simt ca as minti daca nu le-as spune ceea ce cred. Nu tutoror le recomand asta, dar sunt situatii cand unii sunt nedreptatiti aici , sau nu au mediul intelectual si material pentru o dezvoltare pe masura capacitatilor lor. Cand stiu ce pot, ce evolutie pot avea, si ce putin da scoala mea in materie de cadre sau de conditii, atunci, discret, le recomand sa-si caute un loc mai bun, pe masura aspiratiilor lor. Poate ei vor schimba lumea, ca noi, din interior, inca n-am reusit. De cele mai multe ori chiar ISJ-ul ne-a pus bete in roate!

Pablo... Escobar:)
24 februarie 2016
Sistem de nimic

Am avut ocazia sa muncesc in exteriorul tarii am vazut cum este, sunt de cca 2 luni in ROU sosit,si sincer sa fiu pe zi ce trece mai tare sunt scarbit de sistemul public-1.000% ticalosit, lent, necompetitiv .Astept ca in anul 2023 sa imi pot schimba definitiv cetatenia romanesca cu cea a unei tari din EU si veci nu mai vreau sa aud de ROU.

parinte
24 februarie 2016
prescolar

sa stiti ca am auzit si eu asta. mi-a spus doamna directoare stan ca nu sunt bune de nimic. cica sa nu-mi duc copilul la 28. mai bine la decebal, ca acolo sunt bune toate. N-au nimic patologic in ele.

Răspuns la: Sa plece!
Adăugat de : Olimpia, 24 februarie 2016
Decit sa ramina in tara si sa aiba invatatoare ca cele de la Scoala 28, mai bine sa plece toti copii din tara, sa invete intr-un sistem in care...
Yahoo
24 februarie 2016
Penibile

Cat de penibile sunteti doamnelor pip de la 28.Nu aveti viata personala,deja traiti doar ca sa cereti demisii.Va propun urmatoarele activitati:tineti cure de slabire,uitati-va la un film de dragoste...tot e Dragobetele...nici azi nu aveti treaba?

Alt parinte
24 februarie 2016
Prescolar

Mananci caca! Minti prost si ieftin! Cred ca Stan, cand a vazut cu ce te lauzi, nu stia cum sa scape de copilu lu mata! Doamne, iarta!

Răspuns la: prescolar
Adăugat de : parinte, 24 februarie 2016
sa stiti ca am auzit si eu asta. mi-a spus doamna directoare stan ca nu sunt bune de nimic. cica sa nu-mi duc copilul la 28. mai bine la decebal, ca...
youtube
24 februarie 2016
penibile e putin spus!

Exact, mai bine ar tine cura de slabire si s-ar uita la filme de dragoste despre dragobete, in loc sa citeasca comentarii despre demisii! Ca "yahoo", care are viata personala, nu se ocupa de alte chestii. A intrat pe acest site din greseala....

parinte
24 februarie 2016
prescolar

Nu, nu mint deloc! Doamna director m-a gonit. Asa mi-a spus, ca nu sunt bune invatatoarele de la 28. Eu auzisem altceva, dar ea nu, si nu! M-a sfatuit sa imi inscriu copilul la decebal, cum v-am spus! Eei, cum dracu sa scape de copilu meu, ca a fost testat si a iesit mai inteligent decat al dansei. Cred ca de-asta nu ne vrea.

Răspuns la: Prescolar
Adăugat de : Alt parinte, 24 februarie 2016
Mananci caca! Minti prost si ieftin! Cred ca Stan, cand a vazut cu ce te lauzi, nu stia cum sa scape de copilu lu mata! Doamne, iarta!
29 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6129 secunde