In Memoriam Ion Minulescu, la Biblioteca Județeană

207
< 1 min citire
In Memoriam Ion Minulescu, la Biblioteca Județeană - x-biblioteca-judeteana-1736258064.jpg
Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța lansează o invitație oricărui consumator de literatură, indiferent de vârstă, statut, profesie, care nutrește o înclinație aparte pentru lirica scriitorului Ion Minulescu.
Miercuri, 8 ianuarie 2025, de la ora 11:00, în sala „Liliana Lazia”, et.II, cea de-a doua ediție a proiectului Clubul de lectură este dedicată liricii scriitorului simbolist Ion Minulescu și se adresează în special elevilor de liceu care, citind poeme din creația minulesciană, își vor alege o poezie favorită, pe care o vor recita cu acest prilej.
Participă la întâlnire elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Comercial „Carol I” Constanța.
Evenimentul este moderat de Amelia Stănescu și Ionel Alexe.
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881 – d. 11 aprilie 1944) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc. A debutat cu versuri în revista „Povestea vorbii”. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică. A condus publicațiile simboliste „Revista celorlalți” și „Insula”.  În anul 1922 a fost numit Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0458 secunde