Inspectorul general Zoia Bucovală atenționează elevii. Cum se face decontarea manualelor

4044
51
Inspectorul general Zoia Bucovală atenționează elevii. Cum se face decontarea manualelor - fond-1444403436.jpg

Articole de la același autor

Un subiect foarte discutat în acest început de an școlar este problema decontării manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a, și nu atât din punctul de vedere al sumei caraghioase, în condițiile în care ele costă mult mai mult, ci din punctul de vedere al decontării.


Tocmai de aceea, la întâlnirea cu presa constănțeană, inspectorul general prof. Zoia Gabriela Buco-vală a reiterat și rugămintea de a informa elevii.


"O să vă rog să insistați asupra mediatizării calendarului decontării manualelor școlare pentru clasa a XI-a și a XII-a. Am semnale, am primit telefoane, există întrebări asupra acestui calendar. Toată lumea s-a oprit în primul termen, cel de 15 noiembrie și s-a înțeles că până la această dată se face decontarea. Nu este așa! 15 noiembrie este termenul de depunere a docu-mentelor justificative de către elevi la școală. Deci ei au timp până la 15 no-iembrie să-și procure manualele pe care le doresc și pot depune acele facturi însoțite de cererea corespunzătoare la secretariate. Suma de 55 lei pentru fiecare elev. Se vor deconta numai manualele care se regăsesc în lista manualelor aprobate de Ministerul Educației pentru nivelul de clasă în care este înmatriculat elevul. Este foarte important acest lucru și sper să nu apară neînțelegeri, discuții", a mai adăugat inspectorul general.


Până la data de 25 noiembrie, In-spectoratul Școlar Județean Constanța centralizează solicitările de sume de la unitățile de învățământ și transmite necesarul către Ministerul Educației. Decontarea se efectuează până în data de 18 decembrie și apoi numărul total al beneficiarilor și sumele decontate se vor transmite înapoi către ministerul Educației, până la 15 ianuarie. 


Inițiativa aparține elevilor constănțeni
Reamintim că decontarea manualelor s-a realizat la insistențele liderilor elevilor constănțeni, reuniți în Asociația Elevilor, organizație cu personalitate juridică al cărei președinte este Constantin-Alexandru Manda, elev în clasa a X-a la Colegiul Național "Mihai Eminescu". "Domnul ministru Cîmpeanu este primul ministru al Educației, din anul 2011 încoace, care dorește punerea în aplicare a legii în privința manualelor pentru ciclul liceal superior. De altfel, un lucru perfect normal într-un stat de drept, contrar predecesorilor săi care ignorau flagrant litera legii și părerile reprezentanților elevilor. Prin această măsură, rezultatele la examenul de bacalaureat vor fi îmbunătățite în mod 


direct, iar calitatea educației va crește, până în prezent statul neasigurând pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a nici măcar minimul necesar, adică suportul de curs", a declarat liderul eminescian.


Pe marginea acestui subiect am mai relatat opinia câtorva elevi care s-au declarat nemulțumiți de suma mult prea mică, în comparație cu ade-văratele cheltuieli. Dar până la urmă e bine și așa…


Comentează știrea

51 comentarii. Pagina 3 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 ...6 
DICTATURA
10 octombrie 2015
CU FATA UMANA!

.......trebuie neaparat sa adaugati ca dupa ce a dat sanctiuni absolut NEJUSTIFICAT, si in perioada urmatoare se va dovedi acest lucru, directoarea sc 28 isi permite sa mai si ameninte!!! Nu se lasa frate, parca A TURBAT! Oare pana unde se poate ajunge? Ce se va intampla??? Ce vrea de fapt femeia asta?

Răspuns la: SFIDAREA!!!
Adăugat de : Ne deranjeaza rau de tot, 10 octombrie 2015
Daca cei de la isj ar fi avut macar intentia, bunavointa sau bunul simt sa incerce sa afle adevarul despre Stan , si nu sa ne spuna ca avem ceva...
spune, miha!
10 octombrie 2015
Ce vrei?

macar tu stii ce vrei? Cine mama dracu' e vinovat de esecurile si emotiile tale negative?Noi, astia care iti suntem intamplator si fara voia noastra subordonati??? Ce, te-am pus noi sa te mariti cu stan? Ce vina are sc 28 ca ai tu o casnicie esuata??? Te-ai 'mutat' la scoala noastra cu catel si cu purcel si ne terorizezi pe toti! Du-te femeie la tine-acasa si rezolva-ti problemele conjugale!!! Nu te mai razbuna aiurea pe toata lumea. Regleaza-ti hormonii si dup-aia mai ai ce discuta cu noi!!!

Răspuns la: CU FATA UMANA!
Adăugat de : DICTATURA, 10 octombrie 2015
.......trebuie neaparat sa adaugati ca dupa ce a dat sanctiuni absolut NEJUSTIFICAT, si in perioada urmatoare se va dovedi acest lucru, directoarea...
adevar
11 octombrie 2015
adevar

De scolile romanesti cu traficul de femei este vorba?Pleaca toti romani de aici sau ii trimitem in Romania in cosciug

adevar
11 octombrie 2015
adevar

Decontarea la scolile romanesti cu traficul de femei se face asa pleaca toti romani de aici sau ii trimitem in Romania in cosciug

adevar
11 octombrie 2015
adevar

Daca Romania nu pricepe o sa inteleaga romani incurand cand o sa-si vada rudele morti

ok
11 octombrie 2015
ai dreptate!

Dar de ce esti asa de suparat? Ce-ai patit? Si nu mai ameninta, ca o sa credem ca esti terorist! Esti?

Răspuns la: adevar
Adăugat de : adevar, 11 octombrie 2015
De scolile romanesti cu traficul de femei este vorba?Pleaca toti romani de aici sau ii trimitem in Romania in cosciug
ptr 'adevar'
11 octombrie 2015
una din doua!

Ori e terorist, ori face trafic de persoane! Prea ne streseaza cu prezenta lui...Si vorbeste si urat! Baga-ti mintile in cap, daca nu vrei sa te 'raportam'!

Răspuns la: ai dreptate!
Adăugat de : ok, 11 octombrie 2015
Dar de ce esti asa de suparat? Ce-ai patit? Si nu mai ameninta, ca o sa credem ca esti terorist! Esti?
Bai, vezi ca ai gresit site-ul!
11 octombrie 2015
nu aici trebuie sa scrii...

Vezi, ca sunt alte articole in ziar despre ce vorbesti tu! Cauta-le si fa pasi!!!

Răspuns la: adevar
Adăugat de : adevar, 11 octombrie 2015
Daca Romania nu pricepe o sa inteleaga romani incurand cand o sa-si vada rudele morti
niciun weekend fara Stan
11 octombrie 2015
Afaaaara!!!

Lasa scoala 28 pe mana cuiva care stie sa conduca .....oameni, nu animale! Nu te mai crede dumnezeu pe pamant! Iti dorim o duminica placuta!!!

faci pariu
11 octombrie 2015
ca luni se tunde?

In urmatoarea poza de la conferinta de presa ( cand o fi), zoe va avea alt 'look'. Pot sa bag mana-n foc! Prietenii stiu de ce!

Răspuns la: Urata muiere...Brrr !!!
Adăugat de : Hair Stylist, 10 octombrie 2015
Baa , da' urata muiere...! Nici cu organul altuia n-as f...o ! Macar de si-ar mai taia din par , sa aiba cat de cat o forma...
51 comentarii. Pagina 3 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 ...6 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 02 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : ISJ Constanța,  la momentul raportului
Miercuri, 30 Septembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : ISJ Constanța  a scăpat  de o mare "povară"
Pagina a fost generata in 0.5217 secunde