Interviu cu profesorul DOICESCU: "Sunt mulți oameni de afaceri care ÎI PRESEAZĂ pe profesori..."

În istoria învățământului constănțean, dascălii de referință au rămas în conștiința a generații de tomitani nu numai prin ceea ce au făcut la catedră. Timp de patru decenii prof. Mircea Doicescu a predat chimia la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", interval în care a mai frecventat și catedrele de la "Eminescu" sau de la fostul Liceu 3, actual "Ovidius", fostul Liceu 5, fostul Liceul de muzică de pe str. Cuza Vodă, dar a fost și director, verile, al Taberei de copii de la Năvodari. Într-un interviu ce a durat aproape trei ore, la final, ne mărturisea că ar face un manual de cultură generală în care să fie trecuți la nivel minimal, rezumativ, toți românii vestiți în străinătate, pe diferite domenii. 

- Domnule profesor, cu ce vă mândriți după patru decenii la catedră?

- Principala mea realizare sunt cei peste 300 de elevi deveniți profesori de chimie, ingineri chimiști, farmaciști. Ca să nu mai spun de zeci și zeci de doctori care au făcut cu mine chimia organică și acum îi întâlnesc prin spitale. Spre exemplu dr. Ion Iliescu, dr. Elvira Craiu, dr. Stela Halikidis, Tudor Edmond, Irina Pralea, Florin Danteș, Doina Lazăr Jinga, Camelia Ciubotaru, Mircea Gafencu, Petrică Scarlat, Coralia Ștefănescu. Începând de prin 1962 am avut clase care mergeau câte 12-14 elevi la facultăți de chimie. În ultimul an, făceau chimie organică și mie mi-a plăcut foarte mult s-o predau și asta i-a câștigat enorm.

- Când ați început să faceți turism cu elevii?

- La doi ani după ce am ajuns profesor la "Mircea". Întâi, ușor, pe la Sinaia, după care, cu rucsacul, în spate, din cabană în cabană, aproape 30 de ani. Aproape toți munții țării ăsteia, cu trasee grele, cu frânghii. Mă întâlnesc cu foști elevi care îmi spun «Domn profesor, din chimia aia mai știm nu mai știm, dar de turism nu putem să uităm». Și acum se mai găsesc plăcuțele lăsate de noi cu Cercul de turism România pitorească Liceul "Mircea" Constanța, anul și data.

Dar m-am ocupat și de educația lor estetică. Duceam elevii la spectacole sau le aduceam la liceu. Înainte de fiecare reprezentație îi pregăteam și le spuneam povestea. Chiar și după terminarea unor spectacole organizam discuții cu regizori și actori.

- Sunt amintiri frumoase, mai ales când ne uităm la actualele generații de elevi.

- Da, știu n-aș vrea să vorbesc, ca să nu se creadă că, dacă am plecat noi, ăștia vechi, s-a ales praful. Generațiile actuale sunt mult prea libertine și este o chestiune extrem de deranjantă. Regulamentele sunt făcute pentru a-i apăra pe elevi și a-i pedepsi pe profesori. E posibil să te cheme să te dea în judecată că ai țipat la elevi sau că te-ai răstit ori nu știu ce i-ai făcut. Unde sunt regulamentele acelea când elevul știa de frica exmatriculărilor și a eliminărilor? Degeaba se spunea în pedagogia veche că disciplina e liber consimțită, că dacă nu puneai toroipanu pe ei, în sens figurativ, nu rezolvai nimic. Legătura cu familia era alta. Cât nu te ruga un elev să nu-i spui lu’ mama sau, și mai și, să afle tata. Și acum el îi ia în apărarea lui pe părinți, ca să ia profesorii la rost. Plus această tendință a unor cadre și a directorilor de a-i pompa pe elevi cu note de 10, în condițiile în care nu se știe dacă ei sunt de promovabilitate. Numai ca liceul să aibă rezultate bune și elevul să aibă dosar bun să intre la orice facultate. Pe vremuri un 7 de la "Mircea" îți asigura intrarea cu un 9 la facultate. Acum mai sunt și sponsorizările astea: a adus mama bani de perdele, tata a dus mobilier. Sunt mulți oameni de afaceri care îi presează pe profesori și diriginți, chiar pe directori, ca odrasla lui să fie cea mai cea.

- Concluzionăm că învățământul s-a stricat din interior?

- Da, așa este. Domnul Caragea a fost puțin timp director la "Mircea", dar ne spunea "Lăsați corijenți dacă nu merită să treacă, puneți notele pe merit!". Eu am lăsat rareori corijenți, dar vara făceam cu ei pregătire, cu catalog și cu prezență și nu rămânea nimeni repetent.

E greu să fie judecați profesorii din ziua de astăzi. Sunt puțin motivați. Nici pe vremea mea nu erau mari salariile, dar era o chemare pe undeva. La mine pe cât n-am vrut să urmez învățământul, devenise o mare pasiune. Am fost solicitat de trei ori să merg la Inspectorat ca inspector la județ și ca inspector șef la oraș, pe vremea când Marcel Iliescu era secretar la comitetul municipal de partid. N-am putut să mă despart de acest liceu. Îmi pare rău că nu m-am dus și într-o altă muncă să fiu inspector școlar, pentru că, vă spun sincer, m-ar fi ajutat să capăt casă mai repede.