Mesajul de Anul Nou al Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie: "Cum facem începutul avem temelie pentru continuarea anului"

501
Mesajul de Anul Nou al Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie:

Articole de la același autor

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a întors recent de la Vatra Dornei, unde a vizitat casa de copii „Preot Mihai Negrea”, împreună cu protosinghel dr. Ghelasie Păcurar, paroh al bisericii „Sf. Ap. Andrei” din Würzburg, Mitropolia Germaniei, și a oferit copiilor pachete cu dulciuri. Și, ca în fiecare an, Ierarhul Tomisului a transmis un mesaj credincioșilor din Dobrogea cu ocazia Anului Nou.

„Iubiți credincioși,

Timpul în care noi ne desfășurăm viața se măsoară cu secundele, cu minutele, cu orele, cu zilele, cu săptămânile, cu lunile și cu anii. În fiecare an, noi sărbătorim un nou început.

Anul 2023 să-l întâmpinăm cu nădejde, cu bucurie, cu credință. Ce sunt anii pe care îi întâmpinăm? Sunt măsuri generoase ale lui Dumnezeu. Anii sunt în stăpânirea lui Dumnezeu, pentru că El, cel fără de început și fără de sfârșit este și stăpânul timpului și ne-a dat timpul ca să-l folosim cu înțelepciune și prin acest timp să ajungem la veșnicie. De aceea se cuvine ca întâmpinând noul an să avem sufletele aprinse de credință și de bucurie.

Să întâmpinăm acest nou an 2023 cu mare nădejde că Dumnezeu ne-a descătușat. El totdeauna ne-a lăsat descătușați, oamenii ne-au mai încătușat. Să luăm aminte la sărbătoarea pe care ne-o dă Dumnezeu. Care-i cea mai mare sărbătoare? LIBERTATEA pe care ne-a lăsat-o, dar această libertate să fie în lumină.


Anul care vine este un nou început. Cum facem începutul avem temelie pentru continuarea anului. Să facem începutul anului cu multă credință, cu multă bucurie. La miezul nopții dintre ani vom avea rugăciunile Sfântului Vasile și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care pun început anului nou. Să fim și noi înnoiți, mai sinceri, mai curați, mai credincioși, mai înțelepți, mai plini de pace unii față de alții. Să-l căutăm pe Dumnezeu mai intens și să ne iubim unii pe alții mai adevărat.

Vă doresc ca anul în care urmează să intrăm să v-aducă mai multă lumină cerească, înțelepciune de sus, de la tronul lui Dumnezeu, dragoste din partea lui Dumnezeu, care ne iubește pe toți și dragostea noastră s-o dăruim semenilor noștri.

Să ne bucurăm de acest nou început, de noul an 2023. La mulți ani cu sănătate, cu bucurie, cu împliniri sfinte și binecuvântate și cu toții să trăim în pace și bună înțelegere. S-avem pace în țară și în lume și să ne dăruim unii altora ce-avem mai sfânt, mai frumos, mai bun și mai adevărat.

La mulți ani, vă binecuvântez pe toți! Amin!”.



Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 30 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023


Vineri, 30 decembrie 2022, de la ora 23.30, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei.

Sâmbătă, 31 decembrie 2022,

- ora 21.45, va oficia Vecernia cu Litie la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța (zona Inel II), care-și cinstește ocrotitorul în prima zi a noului an;

- ora 23.15, va oficia Acatistul Sfântului Vasile cel Mare, slujba de Te Deum pentru mulţumire şi pentru binecuvântare a Noului An calendaristic și Moliftele Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Duminică, 1 ianuarie 2023, în Biserica Ortodoxă este praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului și cinstirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și a mamei sale, Sf. Emilia

- de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța;

- de la ora 17.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța va avea loc întâlnirea de Anul Nou dintre Arhiepiscopul Tomisului, clerul și credincioșii dobrogeni. Totodată, Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține tradiționalul concert de colinde.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2584 secunde