Noi premii pentru elevii Liceului Economic "Virgil Madgearu"

1564

Articole de la același autor

Preocupările elevilor Liceului Economic „Virgil Madgearu” din Constanţa pentru activitățile școlare și extracurriculare, pentru antreprenoriat, educație financiară, orientare profesională, protecția mediului, educație de responsabilitate sociala și limba engleză sunt constante. Mai mult decât atât, creativitatea, abilitățile, perseverența și munca elevilor participanți la olimpiadele și concursurile organizate în luna martie, sub îndrumarea profesorilor lor au fost recunoscute și premiate la nivel județean, național și internațional. 


Ca urmare, trei eleve din clasa a XII-a au obținut premiul I (calificare națională), premiul al II-lea și premiul al III- lea la Olimpiada aria curriculară „Tehnologii”, domeniul Economic, administrativ, comerț, etapa județeană desfășurată sâmbătă, 19 martie 2022. Şi premiul I la concursul „Alege este dreptul tău!”, din data de 26 martie, a fost obținut tot de un elev de la „Madgearu”, de data aceasta unul de clasa a XI-a. Totodată, o mențiune a fost obținută de una din cele două echipe de elevi din clasa a IX-a, care a participat cu lucrarea „Moda şi poularea apelor”, la evenimentul inedit ce reunește două simpozioane pe tematica apei: „Eco-impuls” și „Apa - Esența Vieții”, eveniment care s-a desfășurat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, marți, 22 martie 2022.



În aceeași zi de sâmbătă 26 martie 2022, elevii au participat şi la cea de-a X-a ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi economia”. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și a fost deschis participării tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar interesați să-și dezvolte gândirea economică. „Manifestarea le-a dat ocazia elevilor din liceele teoretice şi tehnologice să-și valorifice înclinațiile spre cercetarea științifică în domeniul economic, facilitându-se astfel relaționarea acestora cu mediul universitar, în general, și mediul de afaceri în particular. Susţinerea publică a eseului a avut ca subiect una dintre următoarele arii tematice: Antreprenoriat, Marketing în afaceri, Turismul - provocări şi perspective, Banii şi economia şi a reunit elevi din judeţul Constanţa”, a precizat prof. ec. Camelia-Isabela Marcu.



De asemenea, la Concursul Internațional „Think smart, create green”, au fost selectați opt elevi din clasa a IX-a să participe cu două lucrări prezentate în limba engleză. Totodată, clasa a IX-a B, a X-a E şi a X-a A au participat la Săptămâna Mondială a Banilor. Evenimentul are ca scop învățarea tinerilor despre bani, instrumente financiare, economisire, planificare financiară, crearea de oportunități financiare pentru creșterea bunăstării, prin activități interactive și distractive. Tot luna aceasta, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în parteneriat cu UNSAR, a lansat prima ediție a concursului național de educație financiară - Olimpiada ASF, dedicat tuturor elevilor de clasa a XI-a din România, la care au luat parte şi elevii clasei a XI-a B. Concursul este structurat în trei etape și se va desfășura online în perioada 26 martie - 11 aprilie 2022. După ce în februarie s-a încheiat proiectul internațional „Girls Go Circular”, la care au participat 146 de elevi, preocuparea elevilor pentru dobândirea competențelor antreprenorile și digitale continuă și în semestrul al II-lea, astfel că peste 120 elevi s-au înscris la un nou proiect național, parcurgând cursul digital intitulat „Finanțele mele”, și care se desfășoară în perioada 15 februarie - 15 mai. Precizăm că rezultatele elevilor au fost obținute cu ajutorul profesorilor coordonatori Silvia Samara, Gabriela Oprea, Mirela Bică, Viorica Bucur și Camelia-Isabela Marcu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4401 secunde