Numirile de directori controlate de minister

2394
22
Numirile de directori controlate de minister - numirilededirectori-1471881736.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu câteva zile, "Cuget Liber" publica numele a doar doi directori numiți prin detașare de Inspectoratul Școlar Județean Constanța pentru anul școlar 2016-2017, lista completă a acestora urmând să fie făcută publică după ce toți cei implicați primesc deciziile.


Iată, însă, că ministrul Educației, Mircea Dumitru, a făcut o declarație care arun-că un mare semn de întrebare asupra corectitudinii acestor numiri. "Am primit în ultimele zile mai multe sesizări referitoare la modul în care, în unele județe, se petrec numirile prin detașare ale directorilor de școli. 


Atrag atenția tuturor inspectorilor școlari generali că numirile directorilor trebuie să țină seama exclusiv de competențele și de integritatea per-soanelor în cauză. Nu voi ezita să trimit corpul de control pentru a verifica sesizările primite și să iau măsuri ferme în situațiile în care inspectorii școlari numesc directorii pe alte criterii. Precizez că în cel mai scurt timp vom demara concursurile pentru directorii de unități de învățământ, astfel încât să punem capăt practicilor care, an de an, au afectat profund școala", a mai afirmat ministrul.


Așteptăm cu interes mult trâmbițatele concursuri, aflate în stadiu de dezbatere publică. 


Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
!
23 august 2016
!

Comentariul de la nr 10 este vis-a-vis de comentariul cu nr 4. Scuze!

concursuri
23 august 2016
corecte

Cerem ministrului ca inainte de a demara concursul de directori sa stabileasca niste criterii clare, bazate pe competenta, sanatate mintala a candidatilor. corectitudinea acestora fiind dovedita in actiunile anterioare. Daca din punct de vedere profesional cadrul didactic nu a avut rezultate remarcabile, sa nu poata candida. Nu poate cere si nu poate certifica un act didactic de calitate daca el nu stie si nu este in stare sa-l sustina, sa-l demonstreze. NU MAI VREM INCOMPETENTI LA CONDUCEREA SCOLILOR ! NU MAI VREM FORMALISM SI PSD-ism! VREM SA NU NE FIE RUSINE IN FATA ELEVILOR SI PARINTILOR CU SPECIMENELE DE LA CONDUCERE! VREM CA DIRECTORII SA FIE MODELE PENTRU TOT CE PRESUPUNE ACTIVITATEA DIDACTICA, MANAGERIALA, SOCIALA!

irealizabilul ...
23 august 2016
..s-a realizat de mult

la sc 5 au rezolvat de anul trecut au pus o noua directoare pentru 3 zile , prietena d-nei stan care a fugit mancand pamantul, apoi au adus director un arbitru de handbal ( chipurile cadru universitar - inconpatibil cu invatamantul preuniversitar ) care t nu stia de unde deschide un catalog , asta a rezistat pana la sfarsitul anului scolar trecut ; apoi i-a luat locul colegul sau de arbitraj , de data asta un obscur profesor de sport , dar bun prieten cu gasca isj-psd sau cum o bate vantul , dator vandut favoritismelor facute de sus-pusii isj , dar care macar e profesor de sport titular la scoala 3, si care a distrus scoala ca si institutie de invatamant, cladire , nu pentru ca ar fi vrut cu cea mai rea intentie dar , intre orele programul de director ( 8 ore), orele de sport de la scoala 3, partidele de handbal arbitrate prin tara si in apropierea sezonului estival si serviciu de salvamar sef de la Aqua Magic Mamaia nu prea a avut timp cred nici sa doarma dapai sa se gandeasca la binele si la conducerea unei scoli plina de copii cu probleme ( pe care de obicei ii rezolva repede prin partide de box individuale cu cei recalcitranti - numai politia stie de cate ori a venit la domiciliu-pardon sediul institutiei de invatamant )dar de pare ca s-a rezolvat si asta acest director este si anul acesta in functie, cu tot cu cele 48 de ore de munca intr-o zi de 24 de ore , si drept bonus pe langa sc 5 si 2 gradinite de anul acesta domnul eficient -robocoop pastoreste si sc 6 - deci concluzia este ca nu trebuie sa ai cap sa distrugi ci putere de munca sa faci munca a 10 oameni sdin domenii diferite de activitate ca nu conteaza ca distrugi tot in urma .... oare ce a facut ministerul la numeroasele sesizari cu privire la sc 5 ? sau ce va face? NIMIC !!!!!!!

flory
23 august 2016
IN ATENTIA ISJ

Dl Director SORIN CERNĂIANU mai are de terminat casa de la Ciocârlia și nu i-a ajuns ce a luat de la Murfatlar.... ISJ -ul il muta la Sc 30 unde se va derula un program de reabilitare termica....

gigi
23 august 2016
directori

Toti cei enumerati in comentarii au carnete PSD(Moldoveanu de la sc 5, Nicolae de la sc6, Bercaru de la sc 39 e si consilier, Cernaianu e sustinut de Moga, dar atat el, cat si sotia sunt implicati in dosarul deputatilor Paun si Voicu Madalin, Marinescu de la CN M Eminescu) si multi altii.

solutii
23 august 2016
poate erau la indemana...

de ce oare nu l-au numit pe Cernaianu ca director la sc 5 , unde actualul e depasit de multe, ( bine , el e depasit ca om , ce sa mai discutam ca profesionalism care nu numai ca nu exista dar lipseste cu desavarsire) , pentru ca poate ar fi putut sa fie mai aproape de comunitatea a carui reprezentant a fost si ca inspector , cunostea specificul zonei , a cartierului , problematica mozaicului de nationalitati conlocuitoare din raza scolii 5, care de altfel la vremea respectiva a beneficiat de un ajutor deosebit al programelor pentru integrarea scolara si sociala a celor defavorizati prin programul a doua sansa , etc , chiar la reabilitarea scolii a pus umarul comunitatea roma prin fonduri specifice, sau?..... domnul a mirosit ca de aici nu iese nimic (doar ochii de munca si griji pentru acesti copii si problemele lor )si a ales confortul scolii 30 unde buget din fonduri parintesti mare, initiative de sponsorizare benevole ale parintilor sus-pusi , multe , din saracia de la sc 5 de unde sa iasa banul ...., sau mai e o teorie ( zboara ca o boare prin aer), nu are loc de magariile facute prin programul Coral sau de tip Coral implementat la sc 5 cu complicitatea isj care si-a facut parte din bugetul programuli cu fonduri europene , parte substantiala se pare de a fost nevoie sa fie dat jos un director competent si apoi sa fi schimpat inca 3 directori pana au gasit unul care sa execute si sa nu vada sau sa auda nimic din toate cate s-au facut ( oare ce zice ministru de zecile de dosare cale elevilor inscrisi la a doua sansa -ce contineau foi matricole originale, date ale elevilor , etc- care au fost luate din scoala si duse de catre doamnele de la isj, numai ele stiu unde dar pe care le-au folosit incercand sa-i integreze pe copii lin doua programe europene concomitent ceea ce e ilegal si pe care le-au returnat scolii dupa cateva luni directorul de paie habar neavand ca totul era, contra legii ) offf ochiul diavolului ... fie la ei !!!! s

albalux
23 august 2016
cu mainile curate

mai vrem detalii....

coleg sc4
23 august 2016
Cernaianu

Cernaianu a fost profesor la fosta Scoala 4 pana in 2001,cand sc.4 s-a comasat cu sc.5.Nu a avut nicio contributie fata de scoala 5,nu a tinut cu elvii din Piata Chiliei .Cand a vazut cat de greu este, a plcat .Daca ar fi mai stat astazi scoala 5 nu ar fi mai existat .Sa se intoarca acum este nedrept .De ce? Vrea sa fie director? Programul A doua sansa la sc.5 a fost infiintat mai tarziu ,iar Cernaianu nu a avut nici un rol .

Ggg
23 august 2016
Vv

@@@@@@

DAR
23 august 2016
DIRECTORII ADJUNCTI?

Macar ei pot fi cadre didactice din scoala? Chiar nu trebuie sa stie nimeni din conducere specificul scolii, ce s-a facut, ce nu s-a facut pana la o anumita data? Nu cred ca este vreo scoala in care sa nu existe macar cateva cadre care sa indeplinesca si formal si informal conditiile ( titular al scolii, expert in management, rezultate la catedra, neafiliat politic, apreciat de comunitatea scolara si locala). Mai trebuie ca si ISJ sa respecte criteriile !

22 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3061 secunde