Opt organizații au inițiat o petiție pentru finanțarea la nivel european a educației românești

206
Opt organizații au inițiat o petiție pentru finanțarea la nivel european a educației românești - aracip-1640000272.jpg
Fundația World Vision România, Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din România, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FePAL), Grupul civic „Părinții cer schimbare“, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România sunt cei opt inițiatori ai unei petiții adresate prim-ministrului Nicolae Ciucă, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, purtând titlu „Finanțare pentru educație la nivel european. Copiii nu mai pot aștepta!”.

Prin intermediul acestei petiții se solicită de urgență alocarea a cel puțin 4.7% din PIB pentru educație în anul 2022, atât cât este media la nivelul UE, „iar până la 6%, după cum prevede Legea Educației Naționale nr. 1/2011, solicităm ca restul fondurilor care nu se pot aloca de la bugetul de stat să fie investite din programele operaționale și din PNRR. De 10 ani, legea prevede acest procent de 6%, dar este încălcată zilnic (…).

Nu vrem să-i condamnăm pe copii și pe tineri la sărăcie și la o viață izolată de civilizație. În consecință, nu vrem să mai acceptăm o finanțare pentru educație sub media europeană”.

Petiția poate fi găsită pe site-ul campaniamea.declic.ro.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4452 secunde